În vara anului viitor mai am locuri disponibile în tururile deja clasice din nordul Europei, Insulele Feroe, arhipelagul Lofoten din Norvegia și sudul Islandei. Sunt destinații deosebite unde vom avea ocazia să admirăm peisaje unice, să facem trasee ușoare și-n general să fim cât se poate de conectați la natură. Toate informațiile necesare le găsiți la gonorth.ro. Sunt locurile mele favorite de pe planetă, alături de munții noștri.

Vezi tururile

Avem ecranul ăsta mic în care ne holbăm de unii singuri de dimineața până seara. Legați de un algoritm adaptabil al cărui scop declarat este să ne capteze atenția. O metodă eficientă, de care am impresia că nu prea ne dăm seama, este că ne exploatează imaginea de sine, ne face într-un mod superficial să ne simțim văzuți, auziți, importanți. Mi-a venit în cap “teoria” asta când mi s-a părut că fotografiile mele sunt mai puțin interesante pentru algoritm și, implicit, pentru cei care le văd, decât persoana mea. Pare că algoritmul mă preferă pe mine: figura, vocea, hobby-urile, călătoriile, fericirea, vulnerabilitatea, chiar copilul meu și prietenii mei. Toate astea-s ca o monedă de schimb pe importanță de sine. Cu cât mă simt mai important, cu-atât acord mai multă atenție și petrec mai mult timp izolat în telefon. Ori cu pozele pe care vi le arăt sper eu că e altfel. Deși capătă tot atâtea interpretări câți oameni o văd și reacționează emoțional la ea, arta înseamnă să trăim la unison ceva dinăuntrul nostru care este frumos și bun. Fiindcă arta este legată de valorile noastre, pe care le împărtășim cu toții.

Suntem mereu conectați unii cu ceilalți, dar felul în care funcționează astăzi tehnologia și social media crește de fapt distanța dintre noi și ne slăbește umanitatea. Avem mai puțină răbdare, mai puțină înțelegere și mai puțină bunătate. Cu oamenii, cu natura, cu tot ce ne înconjoară. E și ăsta un motiv pentru oboseală funcțională, senzație de zgomot constant, deziluzie și cinism. Arta face fix invers, ne aduce împreună în mici momente de uimire care ne îndreaptă busola în direcția corectă. Și-atunci când suntem fericiți, dar mai ales când ne e greu.

Tehnologia se va concentra în continuare pe individ. Da, poate lega prietenii, poate crea comunități, dar astea sunt scopuri secundare (au fost probabil la început principale, până totul a devenit despre bani). Cred că așa vom funcționa de-acum încolo. Dar putem oricând să revenim la ce ne definește, la valorile pe care le împărtășim (uneori cu ajutorul artei): Să avem considerație față de oameni, să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim curioși, să ne punem întrebări despre locul nostru în lume, să fim în natură, să ne mișcăm, să protejăm, așa cum putem, planeta. Să nu excludem că avem nevoie să suferim uneori la fel de mult cum avem nevoie să ne bucurăm. Să avem curaj, chiar dacă ne e frică. Să avem răbdare. Să fim corecți. Să trăim cu mai puțin. Iar nota mea pentru sine, că am nevoie să mă întorc la ea când nu merge treaba, este să realizez că fiecare om care contează pentru mine îmi pune o oglindă care-mi reflectă nu doar calitățile, ci și defectele. Și că de fapt profesia pe care mi-am ales-o nu va fi niciodată mai importantă decât oamenii, că momentele pe care le trăiesc de unul singur când creez nu vor fi niciodată mai importante decât oamenii. Că, în ciuda algoritmului de care-s dependent în munca mea, nu trebuie să fie mai mult despre mine, ci despre artă. Am nevoie să-mi reamintesc zilnic că asta de fapt contează cel mai mult.

Am pornit de curând pe contul de instagram o serie de, hai să le zic, opinii personale (căci mai și deranjează, lucru sănătos de altfel) despre ce mă interesează. E ca o extensie mai pe scurt a acestui newsletter.

Keep exploring

Albastrul lăsat printre noi - documentar despre pictorul Ștefan Câlția și satul său natal, Șona, din Țara Făgărașului. Domnul Câlția vorbește despre natură cu multă curățenie și blândețe.

Bogdan Gîrbovan - fotografia documentară din România are câțiva reprezentanți foarte buni. Bogdan e unul din ei.

Katharina - cum găsesc un documentar frumos despre alergarea montană, cum îl împărtășesc. E și despre sănătatea mintală.

Across America - traversarea Americii pe skateboard. O poveste care nu-i nici despre skateboarding, nici despre traversarea Americii.

Lista consolidată a ariilor naturale protejate din România - dacă ar fi să merg într-un loc nou din România, aș începe căutările de aici.

🇵🇹 Madeira | 21 - 27 februarie 2026
🇦🇷 Patagonia | 4 - 21 aprilie 2026
🇫🇴 Insulele Feroe | 1 - 8 august 2026
🇳🇴 Insulele Lofoten | 9 - 16 august 2026
🇳🇿 Noua Zeelandă | 14 nov - 1 dec 2026

O să zâmbiți probabil la gândul că-n ziua de astăzi suntem așa de îndepărtați de la teoriile evolutiv-năstrușnice pe care urmează să vi le prezint. Ați zice că natura bagă mai degrabă frica-n noi. Și-i adevărat. Fiindcă în doar câteva sute de ani, nevoia oamenilor de a fi aproape de mediul natural a fost blocată de condiționări noi, de o redefinire a siguranței și a apartenenței. Însă nu a dispărut complet niciodată.

Nevoia asta există fiindcă specia noastră a evoluat bine-mersi prin păduri, ulterior și pajiști, ecosisteme care ne sugerează până-n ziua de astăzi posibilitatea de-a găsi hrană și adăpost. Sunetele păsărilor (se pare că toate cântecele lor, de pe toată planeta, își au originea în Australia - crikey, mate), ale insectelor, mișcarea vântului printre crengi, aerul curat și plin de aromele plantelor, fractalii (procesăm ușor formele recurente din natură), toate astea oferă o stimulare blândă a creierului care-i foarte diferită de hiperstimularea urbană și tehnologică. Cu toții suntem capabili de vigilența relaxată (mai pe scurt, prezență) moștenită de la strămoșii noștri. (Și ce loc mai bun s-o practicăm decât luând în brațe un copac. Am făcut asta o dată cu un prieten în timp ce, fără să ne dăm seama din prima, o fată a trecut în alergare pe lângă noi. Am rămas amândoi lipiți fiecare de copacul lui până ce alergătoarea a dispărut din raza vizuală. Am renunțat între timp la obiceiul ăsta. Mai zic că ne-a și salutat?)

Cercetând încă un pic, membrii speciei noastre care se descurcau mai bine să-și procure hrana, au supraviețuit și au perpetuat. E o trăsătură care s-a păstrat firav pe amprenta genetică și care a dat naștere unei ipoteze, biophilia, care zice că oamenii au o tendință înnăscută de a se apropia de natură și-n special de partea ei vie, de ființe - pentru faptul că le susține supraviețuirea. Suntem deci programați biologic de mama-natură să ne simțim bine în prezența ei. Vrem sau nu, noi oamenii, aparținem naturii.

Deși acum suntem mai degrabă în vizită, căutăm senzația de libertate, avem nevoie să evadăm, chiar să venerăm (când suntem pe munte, totu-i uau). Astea sunt mecanisme utile pentru mințile noastre de a compensa sau de a evita - toți avem probleme, așa că ne luăm o pauză dând fuga prin munți, un lucru absolut firesc. Sau pur și simplu avem instinctul reconectării, la un nivel mult mai superficial decât înaintașii noștri, la un mediu care ne-a fost odată casă.

Eu am și-o teorie despre cum ne putem îmbunătăți relația cu natura, inclusiv o grijă mai mare față de ea. Acum 100.000 de ani, oamenii erau vânători-culegători și trăiau în grupuri restrânse, de 20-30 de indivizi. Relațiile dintre ei erau foarte apropiate și se pare că aveau multă grijă unii de ceilalți, în primul rând fiindcă supraviețuirea necesita cooperare. Acum, deși trăim în comunități mai mari, acestea au mai puțină coeziune. Ne-am îndepărtat fizic și nu mai avem aceeași grijă pentru semenii noștri. Eu cred că dacă suntem mai buni cu oamenii din jur, dacă ne punem mai des în serviciul celorlalți fără să cerem ceva în schimb, atunci e posibil, ca măcar o parte dintre noi, să apelăm mai ușor condiționările evolutive pozitive. Adică, de exemplu, să vrem să petrecem mai mult timp prin păduri. Gata, cam atât cu supozițiile. Vară frumoasă în continuare și să ne vedem sănătoși pe poteci!

PS: Din lipsă de inspirație sau de timp care s-a dus către alte proiecte, am rărit frecvența newsletter-ului. Dar vă promit că nu renunț. Mă apuc din nou de îmbrățișat arbori dacă mai am întârzieri mari.

Keep exploring

The Guardian - How to Capture a Polar Bear - monitorizarea urșilor polari din Svalbard presupune să știi să tragi cu pușca dintr-un elicopter în zbor.

Când ai lup, pădurea crește - documentar de Mihai Dragolea și Anca Iosif despre importanța lupilor pentru biodiversitate, dar și pentru noi, oamenii.

Transylvania may hold the secret to a long and happy life - voi ați vizitat satul Crăciunel din Harghita? Articol National Geographic despre proprietatea colectivă (közbirtokosság) din comunitățile secuiești din Transilvania.

The Finisher: Jasmin Paris and the Barkley Marathons - documentar despre singura femeie care a terminat ceea ce e considerat cel mai greu ultramaraton montan din lume.

The Mirage: Timothy Olson's Race Against Time - Pacific Crest Trail din SUA are 4.265 km și-n fiecare an sunt oameni care încearcă s-o parcurgă cât mai repede. Recordul actual este de 46 zile 12h 50’.

Dar… de ce nu-i toată lumea creativă atunci? Păi, aici intervine curiozitatea, o altă trăsătură specială a oamenilor. E specială pentru că specia noastră, spre deosebire de celelalte mamifere, își păstrează într-o proporție mai mare pe tot parcursul vieții trăsături manifestate în perioada juvenilă (neotenie se numește conform teoriei evoluției). Cum ar fi: creier mare relativ la mărimea corpului, nu avem cu mult mai mult păr pe corp pe măsură ce înaintăm în vârstă față de când ne-am născut (cu excepția unchiului meu de la țară), abilitatea de a ne juca și, firește, curiozitatea.

Deci toți suntem curioși toată viața. Atâta că unii dintre noi suntem mai curioși decât alții. Cum? E simplu: dedicăm mai mult timp concentrați pe un singur lucru, așa-numitul flow state, ca să acumulăm informație. Iar asta se întâmplă fiindcă motivația intrinsecă de a fi curioși e mai mare la unii dintre noi. Marea problemă pe care eu o văd astăzi este că avem tendința de a consuma, pe repede-înainte adesea, mai mult conținut de tip entertainment și mai puțină informație relevantă (uitat în telefon vs. citit o carte). Asta ne face inevitabil mai puțin interesați. Nu văd să se îmbunătățească situația prea curând. Dar eu încă mai cred în faptul că oamenii sunt buni și capabili și curajoși (și că nu se mai uită în telefon la meme-uri după 6 seara). Și creativi. Și că arta e încă foarte necesară. În artă e multă dragoste și vulnerabilitate, arta ne-ajută să trecem mai ușor peste momentele grele, să ne bucurăm mai din plin și să ne-apropiem unii de alții. Avem deci nevoie de minți creative în continuare.

Pe final de an, să citiți o carte sau să vă uitați la un film fain cap-coadă. Sau să aveți conversații frumoase cu oamenii care vi-s dragi. Sau să faceți poze, să scrieți, să pictați, să faceți lego, să împletiți, să gătiți, să jucați board games, orice pune-un pic atenția și creativitatea la treabă. Doar să petreceți mai puțin timp cu ochii în telefon. Eu tocmai ce-am revăzut cea mai bună trilogie creată vreodată, The Lord of the Rings (varianta extended & remastered, normal). E unul din cele mai bune exemple de dedicare creativă. Și-abia aștept să primesc cartea The Revenge of the Tipping Point a lui Malcom Gladwell. Sărbători fericite și rămâneți curioși. 🤘

Mai am în jur de 50 de exemplare din Terra Silva. Are 10% reducere folosind codul FOREST10 la checkout. E a doua mea carte, dedicată pădurilor. Orice comandă mă ajută să-mi continui proiectele.

Comandă Terra Silva

Keep exploring

Why are we so curious? - Articol BBC despre ce înseamnă și cum a evoluat curiozitatea la oameni.

Why we can't focus - Păi dacă stăm toată ziua pe telefon?

The Last Observers | Patagonia Films - Documentar deosebit de frumos despre un cuplu de meteorologi, ultimii din Suedia care au făcut observații directe ale vremii la fiecare 3 ore. Timp de 36 de ani n-au ratat nici măcar una. Ce faini îs oamenii. Și cât de mult se iubesc.

Obree - Fascinanta poveste a lui Graeme Obree, ciclist scoțian care a doborât de 2 ori recordul pentru cea mai lungă distanță pedalată într-o oră cu o bicicletă construită de el.

How we can revive Planet Earth in less than 20 years - Natura, după cum bine știm, este foarte rezilientă. Trebuie doar să i se dea șansa să se refacă.

Nu cred în fast fashion și cumpăr lucruri doar atunci când am nevoie de ele. Am foarte puține haine pe care le port cu anii, iar tehnologia n-o înlocuiesc decât când nu mai merge. Așa încât m-am gândit c-ar fi o idee bună să vă prezint o parte din echipamentul meu favorit, piese folosite zilnic și care mi-au făcut viața mult mai ușoară. Și care-mi aduc bucurie când le folosesc, că și asta contează. Acum o să ziceți că “de unde are ăsta atâția bani?“. Lăsați prejudecățile, oameni buni, citiți în continuare.

Înainte, câteva principii de achiziție de la care nu mă abat:

• Dispun de un buget mic (vorba aia: “îs prea sărac ca să-mi iau lucruri ieftine“), așa că mă informez înainte de a cumpăra pentru a-mi mări șansele să am un produs de calitate, care să mă țină cât mai mult.

• Să pot folosi obiectul respectiv în mai multe situații - ex. o haină de munte să aibă un design care să-mi permită s-o port și prin oraș (poate chiar și la nunți?).

• De la firme prietenoase cu mediul - nu merge de fiecare dată, dar încerc. Da, știu, greenwashing. Dar facem ce putem.

• Una grea: pentru fiecare obiect nou care intră-n casă, trebuie să iasă două - nu, asta nu înseamnă că rămân fără lucruri, doar scap de ce nu am nevoie.

• Știu deja din experiență că un produs mai scump de la o firmă cu reputație are un cost anual mai mic decât un produs ieftin și are, de asemenea, un design care servește mai bine scopului pentru care a fost creat. Poate că nu se aplică tot timpul, dar în general se probează. Vedeți, e ca la investiții, trebuie gândit pe termen lung.

Houdini Power Houdi
Preț plătit: 110 eur
E departe cea mai purtată haină din garderobă. Iau fleece-ul ăsta cu mine pe munte, în tururi, prin oraș, la alergare, în toate anotimpurile și pe orice vreme. Și prin casă-l port, chiar acum îl am pe mine, în timp ce scriu rândurile astea. Cumpărat acum 8 ani și-ncă o mai duce. E făcut din Polartec Power Stretch Pro, unul din materialele foarte rezistente de pe piață. Iar designul e atât de bun, încât o să arătați exponențial mai bine o dată ce-l îmbrăcați. Pe cuvânt. Brandul, suedez, nu e prea cunoscut la noi, dar au câteva atuuri care-i diferențiază. Sunt foarte cool și ciudați în același timp, de asta-mi place de ei. Și sustenabili. Au rating good pe goodonyou.
Pro tip: să nu vă pună păcatul să-l luați la preț întreg. Houdini are reduceri de peste 50% de 2 ori pe an, în august și-n februarie. Se găsește și la unele magazine online din România. Așa au crescut prețurile la echipamentul de munte în ultimii ani… e jale.

Încărcător Anker 735 (65W)
Preț plătit: 50 eur
Practic am un singur încărcător pentru toate electronicile: laptop, telefon, cameră foto, lanternă frontală, căști și orice altceva. Cu două intrări usb-c și una usb-a, suficient de ușor și compact, este accesoriul perfect în călătorii (deși-l folosesc și acasă). Anker face încărcătoare și mai compacte de atât, dar și mai puternice (100W și peste).
Pro tip: Merge cuplat cu Sea to Summit Padded Pouch mărimea S (n-am găsit link pe situl oficial, posibil să mai fie disponibil în magazinele online). Pe lângă încărcător, mai puteți băga lejer încă 2 cabluri, din care unul e obligatoriu să fie usb-c la usb-c.

Organizez în fiecare an câteva tururi în destinații din cele mai frumoase pentru oricine-i pasionat de natură. E activitatea principală cu ajutorul căreia îmi susțin traiul și toate proiectele la care lucrez. Aruncați o privire la gonorth.ro pentru calendarul din 2025. Mergem în Noua Zeelandă, Norvegia, Islanda, Insulele Feroe, Spania și încă câteva destinații care sunt în lucru. Scrieți-mi oricând dacă aveți nevoie de mai multe detalii.

Haideți

Pantofi de trail running
Preț plătit: 80 - 120 eur
Sunt deja mai bine de 10 ani de când nu prea mai port bocanci vara la munte. Nu-i o recomandare, e doar o preferință personală care ține de nivelul de experiență și de traseul pe care am de gând să merg. I-am înlocuit cu succes cu pantofii de trail running, care sunt, de departe, cele mai confortabile încălțări purtate vreodată. Îi port tot timpul, de altfel nu mai am demult încălțări de oraș. Nu-ș ce mă fac dacă-s chemat la o nuntă… În sezonul rece, pe trasee tehnice, pe trasee unde e nevoie de o talpă rigidă, bocancii sunt, firește, prima alegere. Din mărcile mai cunoscute recomand Hoka (asta port eu), La Sportiva sau Salomon.
Pro tip: Poate părea puțin contraintuitiv, dar nu cumpăr niciodată varianta cu gore-tex. Pantofii respiră mai bine și se usucă exponențial mai repede dacă merg prin iarba udă sau mă prinde ploaia (în încălțări joase, la o ploaie serioasă, apa va găsi o cale să intre, cu sau fără membrană). Sunt și mai ieftini, iar membrana, tot din experiență vă zic, are o durată de viață mai scurtă decât pantoful sau bocancul. Deși n-am încercat, pot fi cuplați cu o pereche de apărători/ trail gaiters ca să țineți pietricelele și apa la distanță.

Șosete cu lână merino
Preț plătit: 10 - 25 eur
Cei care mergeți deja pe munte, cunoașteți beneficiile lânii merino. Ce e însă și mai tare la firme ca Smartwool (preferata mea, made in USA), Icebreaker sau Darn Tough este că șosetele lor țin semnificativ mai mult. Și nu miros. Și-s colorate. Și chiar țin de cald. Gândiți-vă așa: picioarele noastre trebuie să îndure zi de zi efort, transpirație, presiune, frecare, gravitație. Merită să fie tratate mai bine.
Pro tip: Treceți-le pe wishlist-ul de Crăciun și vă garantez c-o să le primiți. Se pare că-s un articol care merge cumpărat pe ultima sută.

Keep exploring

A Yellowstone for Europe? Inside the bold effort to rewild the continent - articol Nat Geo despre eforturile de conservare făcute de Conservation Carpathia în Făgăraș. Ilustrat de Jasper Doest, unul din fotografii documentari de natură favoriți. Am lucrat și eu cu ei de curând. Plătesc bine.

Why do we need poetry - scenă din filmul Dead Poets Society, care ne amintește de ce avem nevoie de artă, de frumusețe, de iubire… Hai că plâng un pic imediat.

Kilian Jornet - Into the Unknown - documentar despre parcurgerea Pirineilor în alergare. Mai mult, anul acesta, Kilian a urcat toate cele 82 de vârfuri de peste 4.000m din Alpi, într-o provocare greu de egalat. Nu-i normal la cap, de asta-mi place de el.

Why you’re so tired - se pare că luăm prea multe decizii într-o zi, iar creierul nostru rămâne în urmă. Ei, ca să vezi.

Courtney Dauwalter's Ultimate Challenge: Three Iconic 100-Mile Races in One Summer - trei curse deja legendare câștigate într-un singur sezon. Courtney e de pe altă planetă. Și-așa bășcălie face pe instagram, se distrează maxim alergând, cred că ăsta e de fapt secretul ei.

🇳🇿 Noua Zeelandă | 15 - 30 martie 2025
🇳🇴 Norvegia - Romsdal | 23 - 31 mai 2025
🇮🇸 Islanda - interior & sud | 24 - 31 iulie 2025
🇫🇴 Insulele Feroe | 2 - 9 august 2025
🇳🇴 Norvegia - Insulele Lofoten | 10 - 17 august 2025

Grupuri mici, de până la 7 participanți, cazare single acolo unde permite bugetul, că altfel ar fi prea scump pentru voi. Și-așa prețurile nu sunt neapărat mici, dar vă garantez că lucrez îndelung în așa fel încât să obțin cel mai bun raport calitate/preț - am prieteni care preferă să vină cu mine în loc să meargă pe cont propriu, fiindcă îi costă mai puțin. Cazările sunt foarte frumoase toate, primitoare și cu priveliște, am primit mereu aprecieri de la oameni și m-am străduit să creez o relație pe termen lung cu furnizorii de servicii turistice din fiecare țară vizitată.

Pentru cei alături de care am fost cam peste tot: am în plan în fiecare an cel puțin o destinație nouă. Scrieți-mi pentru mai multe detalii.

2006, SUA. Eram la facultate și ieșeam pentru prima oară din țară, la muncă. Într-o zi mă plimbam prin supermarket când o doamnă a trecut pe lângă mine, mi-a zâmbit și-a zis: “Excuse me”. Unii dintre voi ați trecut cu siguranță prin așa ceva, momentul acela când ați dat brusc nas în nas cu bunul-simț acolo unde nu v-ați fi așteptat să existe. Poate-i amuzant, dar eu am rămas așa de impresionat de interacțiunea aceea pasageră, încât și azi mai zic din când în când scuze prin supermarket, fără să-mi cer scuze pentru ceva, doar așa, ca să știe omul că n-o să-i încalc spațiul personal când mă-ntind după ardeii kapia.

2012, Lofoten, Norvegia. Citisem când eram mic despre Moskstraumen, unul din cei mai puternici curenți mareici din lume în A Descent into the Maelström a lui Edgar Allan Poe. Știam că arhipelagul Lofoten e foarte frumos și merită fotografiat, dar descrierea formidabil de detaliată a unui eveniment la limita fantasticului m-a făcut să vreau să văd cu ochii mei locul faptei. Pot să confirm că, pentru neavizați, marea e destul de liniștită prin nord.

2014, Islanda. Am văzut în liceu un film islandez, Nói albinói, și-acum unul din filmele mele favorite. Mi-era puțin greu pe-atunci să-nțeleg cum de trăiesc oamenii în locuri atât de insolite și îndepărtate. Apoi am ajuns și eu acolo, pe bicicletă, în cea mai lungă plecare a mea, timp de 6 săptămâni. Și-am înțeles.

Trei momente absolut aleatorii de care îmi aduc aminte cu drag și care mi-au oferit de-a lungul timpului explicații, tot trei, ce completează nevoia firească de-a ne relaxa atunci când călătorim. N-o minimizez, relaxarea e foarte importantă pentru ca restul să meargă bine.

Pe lângă pauza pe care ne-o luăm, e vorba și de multă curiozitate, vrem cu entuziasm de aventurier să aflăm despre lume într-un mod direct, nu din vreo fotografie sau din vreo carte. Orice plecare ne încarcă cu fiori buni și are potențial să provoace schimbări mici, tocmai fiindcă, atunci când ne manifestăm curiozitatea și părăsim temporar rutina, suntem maleabili, întocmai ca niște copii care învață prin joc.

Călătoriile înseamnă și nevoia de conexiune. Deoarece sunt adesea împărtășite, la fel ca toate nevoile sociale. Suntem fizic aproape unii de alții și reușim, măcar o parte dintre noi, să ne ținem departe de ecrane pentru mai mult timp, făcând astfel loc interacțiunii reale. Tehnologia și social media ne conectează doar aparent și sporesc sentimentul de izolare și tendința bolnăvicioasă de-a ne ocupa constant creierul cu informație. Alegem totuși să împărtășim și virtual din lucrurile care ne bucură fiindcă vrem să fim văzuți, auziți, validați - adică să ne simțim iubiți.

Poate conexiunea și curiozitatea nu se aplică la toată lumea, dar e un ghimpe de care nu putem scăpa. Călătoria cu scop de relaxare e privilegiu. Trăim vremuri bune, e nevoie să ne bucurăm de toate câte vedem prin filtrul recunoștinței. Doar așa putem fi până la capăt și curioși, și mai apropiați de oameni.

PS: Poate unii dintre voi vă puneți întrebarea: “De unde a avut nebunu’ ăsta bani să se plimbe atât de mult?“ Nu m-am născut într-o familie bogată, din contră. Și nu-s nici acum bogat. Am lucrat la un moment dat într-o corporație (s-au dus demult vremurile alea de lux și opulență) și am un obicei, obsesiv aproape, de a economisi. Cheltui puțin, cumpăr lucruri de calitate (deci durabile) și dorm cu cortul aproape pe oriunde merg pe cont propriu. Fun fact: nu mi-aș permite să merg în tururile pe care le organizez.

Aer tare, și-aici, dar și pe munte, va fi mereu gratuit. Dacă vreți totuși să-mi susțineți munca (documentarea și scrisul iau timp), o puteți face printr-o donație unică sau recurentă. Sumele strânse mă ajută să-mi continui proiectele. Din ele donez și eu mai departe către cauze cu adevărat importante.

Susține Aer tare cu o donație

Keep exploring

The Fun Scale - distracția pe munte e de 3 feluri. Garantez validitatea articolului, am trecut prin toate.

Revealing Mt. Michael’s Hidden Lava Lake | Field Notes with Renan Ozturk - aventură și știință în toată regula. Am așa un dor să m-aventurez din nou…

The Dark Side of the Outdoor Clothing Industry - dacă tot dăm așa de mulți bani pe echipamentul de munte, măcar să-l cumpărăm de la branduri (cât de cât) prietenoase cu mediul. Ușor-ușor, fac și eu trecerea la mărci ca Patagonia, Houdini sau Fjällräven.

Kings of Leon - Split Screen - am scris parte din text pe melodia asta, care vorbește, printre altele, de impactul tehnologiei asupra relațiilor.

Geoff McFetridge: Drawing a Life - documentar superb (soundtrack, montaj, interviuri, tot) despre viață și creativitate.

Pe parcursul vieții, încă de mici, ne punem subconștient întrebarea “Ce vrea lumea de la mine?“, adică ce vor părinții, prietenii, educatorii, rudele, șefii, etc. Răspundem adaptându-ne comportamentele și existența în așa fel încât să venim în întâmpinarea cerințelor din exterior. După un timp însă, apar altfel de întrebări: “Care este scopul meu?“, “În serviciul cui sau a ce îmi pun energia, timpul și cunoștințele?“, “De ce sunt aici?“, “Sunt cu adevărat fericit?“. Cred că încercarea de a găsi răspunsuri la întrebări atât de dificile este o formă de grație, când curiozitatea se îndreaptă spre sine și depunem introspectiv eforturi conștiente de a ne examina viața și de a ne defini rolul în lume. Asta presupune să fim sinceri cu noi înșine, demers care aduce inclusiv suferință - grația nu are mereu corespondent în stări de fericire.

Grație pentru mine mai este și bunătatea față de ceilalți. Fiți atenți la cum oamenii apropiați îi tratează pe cei din jur, în special pe necunoscuți în situații cotidiene (e un steguleț, roșu sau verde, care nu trebuie să lipsească din orice relație, indiferent de tipul ei). E unul din indicatorii cel mai la îndemână despre grația unei persoane. A fi bun, uman, este forma cea mai înaltă de grație. Inclusiv când vine vorba de a arăta compasiune pentru noi înșine.

Și-n sfârșit, ultima componentă în definiția personală este maturitatea emoțională - capacitatea de a ne gestiona emoțiile, în special în împrejurări dificile, și înțelegerea lor, practic capacitatea de a ne înțelege pe sine (tipare de gândire, comportamentale, nevoi, etc.). Am revăzut recent Past Lives, unul din filmele favorite din ultimii ani (ca să le înțeleg mai bine, am nevoie să revăd măcar de 2 ori filmele care mi-au plăcut). Am remarcat în fiecare dintre protagoniști o inteligență emoțională elevată, care îi ajută să-și concilieze trecutul și, mai important, să manifeste afecțiune și înțelegere într-un scenariu complicat. Dacă trăsături ca introspecția și bunătatea pot avea manifestări subconștiente, implicite, maturitatea emoțională se învață și se integrează cu timpul. Nu ne naștem cu ea. Toți avem de lucrat la ceva, mai ales fiindcă am fost crescuți și trăim în continuare ca adulți într-o societate în care, în urmă cu doar o generație, nici măcar nu se vorbea despre astfel de deziderate ale dezvoltării personale. În plus, sunt aproape sigur că grația în orice formă e foarte greu de pus în practică dacă nu suntem îndeajuns de maturi emoțional.

Deplasarea prin viață cu grație e anevoioasă. Dar nu-i nicidecum o provocare imposibilă, ci o alegere. Foarte grea, e nevoie de mult efort și probabil de și mai mult eșec. Și de timp, și de răbdare. Scriu despre asta, dar mă simt la ani-lumină de grație. Însă cel puțin mă bucur că mi-am definit un termen care să încapsuleze tot ce-mi doresc să fiu la un moment dat. Pare un pic mai ușor așa.

Subscribe now

Keep exploring

Dr. James Hollis: How to Find Your True Purpose & Create Your Best Life - am preluat de aici ideea întrebărilor pe care ni le adresăm.

See You (Past Lives OST) - am scris textul pe melodia asta.

Walmsley | The Film - documentar despre alergătorul meu montan favorit (alături de Kilian Jornet, desigur) și drumul către câștigarea celebrei curse UTMB.

Symbiosis - despre apariția pe Pământ a formelor de viață complexe și a vieții vegetale. Clip văzut prima oară în acest articol.

‘Urgency culture’ might lead you to burnout. How can you combat it? - articol National Geographic despre cât de periculos este să fim mereu conectați, mereu în modul multi-task. De parcă nu știm asta deja.

Comandă Terra Silva

Am început să alerg, cu aceeași constanță pe care i-am arătat-o de-a lungul timpului fotografiei, acum 5 ani. Trăind lângă o pădure, am avut un motiv întemeiat să le practic pe amândouă în paralel. Simt că petrecerea timpului printre arbori e o responsabilitate serioasă în viața oricărui om. Mai ales dacă-s la doi pași. Începând cu argumentul acesta, al statului pe-afară, cred că între fotografie și alergare sunt pe cât de multe diferențe, pe-atât de multe asemănări.

În ambele se testează niște limite. Întrebări ca Pot alerga mai mult? sau Pot face estetic imaginea asta mai simplă? înseamnă de fapt aceeași încercare de a căpăta experiență, de a deveni mai bun. Eforturile pot fi însă disproporționate. Ca fotograf (de natură), pot face imagini frumoase și de lângă mașină, fără efort. Însă dacă vreau să alerg o cursă de 100 km, atunci n-am încotro, trebuie să mă antrenez, să trag de mine. Cu arta riști să ai impresia la un moment dat că faci ceva foarte important și să te urci de unul singur pe un piedestal. Alergarea, tocmai fiindcă e grea, te coboară la loc. Nu trebuie să fie neapărat alergare, firește. Cam orice lucru greu, care ne face să ne simțim neputincioși sau neștiutori, menține un raport echilibrat între ușor și greu, între confort și disconfort.

Incertitudinea rezultatului le caracterizează pe amândouă. Nu știu niciodată dacă pot să termin o cursă lungă sau dacă pot face un alt proiect foto mai interesant decât cel anterior. Dar dacă fac câte puțin în fiecare zi, cu siguranță îmi măresc șansele. Așa cum în alergare, o pauză lungă înseamnă aproape s-o iei de la capăt când reîncepi, așa și ideile pentru fotografiile frumoase nu vin decât dacă fotografiezi regulat. Pe de altă parte, am perioade în care nu-mi vine să fac nici fotografie și nici să alerg. Și astea-s perfect normale, n-ai cum să păstrezi același entuziasm în fiecare zi, mai ales când ai și responsabilități reale (familie, job). Dar un pic de forțare interioară ajută. N-am chef, dar hai totuși s-o fac. N-am timp, dar hai totuși să găsesc. Nici măcar o dată după aceea n-am zis că mai bine nu ieșeam din casă.

Și-n sfârșit, îmi aduc pur și simplu bucurie. Chiar dacă fac poze bune sau nu, chiar dacă alerg 5 km sau un maraton. E de-ajuns că le fac, fără semnificații filosofice sau ambiții de dezvoltare personală. Dacă pun aparatul la ochi și încălțările de alergare în picioare, sunt fericit.

Subscribe now

Pentru cei care sunteți mai recent abonați la Aer tare, organizez în fiecare an câteva tururi în destinații care trebuie văzute măcar o dată în viață. Anul acesta mai am locuri libere la călătoriile din Islanda și Spania. Toate detaliile la gonorth.ro. Iar dacă aveți nevoie de mai multe informații, îmi puteți scrie direct la dorinbofan@gmail.com.

Keep exploring

Not Everything Has to Be Meaningful - De cele mai multe ori căutăm degeaba sensuri și profunzimi în ceea ce ni se întâmplă.

Minor White - Equivalence: The Perennial Trend - Despre echivalență în fotografie. Necesar de citit pentru orice fotograf.

Fantomă, volbură, vulcan - “O călătorie pe urmele plantelor mici de la noi, amenințate cu dispariția”.

a (trail) love story - Cum să ceri în căsătorie dacă-ți place muntele și alergarea.

The snobification of outdoor sports - Suntem snobi că ne cumpărăm echipament de munte (și foto) scump? Cu siguranță. Dar există și părți bune.

1. Actul creativ e întâlnirea încercărilor repetate cu momentele de noroc.

2. În timp apar tipare estetice, un fel anume de a poza. Pot rămâne cu ele sau pot încerca mereu ceva nou.

3. Subexpunerea și supraexpunerea sunt probabil cele mai simple, mai creative și mai la îndemână tehnici.

4. Fotografia, ca orice altă formă de artă, e o manifestare a curiozității, un mijloc prin care adresez întrebări.

5. Constrângerile (ex. mai puțin echipament foto) încurajează creativitatea.

6. Plec la pozat cu o singură convingere: oriunde, indiferent de momentul zilei sau de atmosferă, e ceva care merită fotografiat.

7. Nicio imagine nu e 100% originală. Însă un stil personal poate fi dezvoltat în timp.

8. Aplic următorul principiu al simplității când fotografiez: cel mult 3 elemente în cadru.

9. Fotografia m-a ghidat către oameni alături de care am trăit experiențe frumoase. O bună parte din ei îmi sunt prieteni.

10. Fotografia înlesnește o înțelegere a lumii care nu poate fi exprimată verbal, în cuvinte. E ca un limbaj paralel.

Ăsta-s eu, fericit că încă pot să fac poze după atâta timp. În mâini am Terra Silva, ultima mea carte despre păduri și arbori, subiectele mele preferate. Îmi puteți susține munca și proiectele comandând un exemplar.

Comandă Terra Silva

11. Fotografia e o formă de artă la îndemâna oricui. De unde și confuzia că oricine poate face artă fotografiind.

12. Am văzut oameni indiferenți și vanitoși făcând fotografii frumoase. Am văzut oameni buni, calzi și modești străduindu-se și eșuând să facă fotografii decente. Nu există mereu echivalență între caracter și creație.

13. Însă totul se învață. Chiar și arta.

14. A construi o relație cu un loc e mereu o idee mai bună decât a merge mereu în locuri noi.

15. Dacă ceva îmi captează atenția, probabil că merită fotografiat.

16. Când fotografia e în același timp pasiune și profesie, poate fi complicat.

17. De aceea, în momente dificile, este foarte important să-mi reamintesc că ceea ce fac este un privilegiu.

18. Calea naturii este sigură și predictibilă. Calea creativității are suișuri și coborâșuri pe teren accidentat. Combinația lor îmi face viața palpitantă.

19. Fotografia e o joacă și nu trebuie luată prea în serios. Sunt lucruri mai importante pe lumea asta.

20. Mereu am ceva de învățat și de descoperit.

Keep exploring

Shaped by Wild - despre munții de coastă ai Canadei și oamenii care locuiesc la poalele lor.

The Winterkeeper: a lifetime spent protecting Yellowstone National Park - o viață petrecută în cel mai vechi parc național de lume.

Restoration of a Rolex GMT From 1958 - n-aș fi zis că restaurarea unui ceas poate să fie atât de satisfăcătoare.

The Pass - cum se ține deschisă pe timpul iernii o autostradă care trece prin munți.

Treeline | The Secret Life of Trees - unul din documentarele mele favorite despre arbori și oamenii care au grijă de ei.

Cum am ieșit din toate astea? Recunoscător, dar nu împlinit. Mai puternic, dar obosit. Având în cele din urmă o viață pe care mi-am construit-o singur, cu libertatea de a-mi petrece timpul așa cum vreau, dar totuși, la finalul fiecărei zile, o viață grea. Poate că mă păcălesc când asociez greutatea realizării unui lucru cu ideea de fericire. Ca adult, am crezut mereu, și cred în continuare, că merit ceva doar dacă muncesc, doar dacă depun un efort considerabil, că doar așa pot să îmi acord respect de sine. Însă nu m-am gândit că de asta mă simt uneori foarte neputincios, încărcat de anxietate, adesea absent din partea aceea a vieții care nu presupune zbatere. Că s-ar putea să cer prea mult de la mine. Așa că, tot în 2023, am învățat să reinterpretez greul. Cum ar fi: să-mi cer scuze imediat dacă ridic vocea și-mi pierd răbdarea acasă, așa aplanez și sentimentul de vinovăție și-l dau mai repede uitării. Să dorm sau să iau o pauză dacă sunt obosit, dar să nu uit că mi-am promis o disciplină a exercițiului fizic care-mi garantează capacitatea pe termen lung de-a mă mișca-n natură. Să-mi aduc aminte că-s doar un om și e normal s-o dau în bară frecvent (îmi tot repet o vorbă-n cap - So human of me). Că tot greul pe care l-am ales cu bună știință e responsabilitatea mea. Și-atunci ar fi bine să-l abordez mai des prin filtrele curiozității și recunoștinței. Care, firește, aduc după ele bucuria. Aici mă-ntorc la momentele din Făgăraș, în care am trăit probabil cel mai mare paradox de anul acesta: deși treceam printr-o disperare, nu doar mentală, ci și fizică, eram bucuros că am avut determinarea să mă pun în situația asta. Și-n sfârșit, că nu obiectivele și dezideratele, că nu vârfurile urcate sau experiențele la care merită să dau share sunt importante. Ci rutina fiecărei zile în care aleg nu doar să fac lucruri grele, dar mai ales în care aleg să gândesc și să vorbesc în termeni optimiști.

În 2024 voi vizita Noua Zeelandă, Norvegia, Insulele Feroe, Islanda și Spania. Încă mai am câteva locuri libere dacă vă vreți să mă însoțiți. Pentru cei care nu știți încă, organizez în fiecare an câteva tururi pentru pasionații de natură, munte și, dar nu neapărat, de fotografie. Călătorii ușoare, în grupuri mici și-n care stăm mult pe-afară. Detalii și înscrieri la gonorth.ro.

Keep exploring

The Devil's Gorge: Mapping No Man's Land in the Himalayas - cred că-i prima oară, după mulți ani, când nu-mi vine a crede că există așa ceva pe planeta noastră.

Spirit of the Forest - despre munca celor de la Conservation Carpathia, alături de care am lucrat și eu anul acesta.

Domnul Dan, explorator și nu prea - încă un articol excelent de la scena9.

The last places on Earth to see truly dark starry nights - știați că există așa-numita lumină zodiacală?

FIRSTS | The North Face - cum am ocazia, cum pun un documentar despre alergare.

A doua mea carte, Terra Silva, e în producție. Livrările vor începe în luna decembrie, dar puteți deja s-o comandați. E cel mai îndelungat proiect al meu, cel în care am pus cea mai multă energie. Un album fotografic cu 128 de imagini și texte cu informații mai puțin știute despre păduri și importanța lor pentru planetă și pentru noi, oamenii. Orice comandă e super apreciată și mă ajută să-mi continui proiectele. Cartea va fi în ediție limitată și vă promit că va aduce un aer inedit în bibliotecă.

Comandă Terra Silva

Odată decizia luată, m-a așteptat un drum ce-a părut mai lung decât toată creasta. Aveam să mă întâlnesc cu Laurențiu la Capra și-apoi să coborâm împreună la Bâlea. Mi s-a făcut și mai rău. Mintea s-a decompensat parțial la gândul că o să dorm peste câteva ore și nu a doua zi, cum era în planul inițial. Trăgeam la fiecare pas de 2 ori aer pe nas și expiram pe gură. Hai, încă un pic. M-a binedispus întâlnirea în potecă cu un șoarece. L-am speriat cu lumina mea puternică, el înghețat de frică, eu de neputință. Tura asta care trebuia să fie sub 24h parcurgând creasta Făgărașului poate că n-o să mă-nvețe ce nu știam deja, dar cu siguranță va fi memorabilă. Ca toate celelalte aventuri dinaintea ei. Însă lecția stă în zilele dinainte, când am ieșit la antrenament, când mi-am făcut exercițiile de mobilitate, de stretching și de forță. Când am avut grijă ce și cum mănânc, când am decis să mă culc devreme. Când am făcut toate astea, deși n-aveam mereu chef. Lucrurile mici, repetate zilnic, mi-au făcut corpul puternic și m-au pus în poziția de-a trăi ceva nemaipomenit de frumos. Deși am eșuat.

Am simțit atunci, pe întoarcere, că nu mi-a mai rămas nimic, nici energie, nici motivație, mă deplasam greu, fantomatic, suspendat printre custurile Făgărașului. Dar mă deplasam. Într-o stare jalnică, dar mândru că am ajuns aici și absolut sigur că n-o să mă prăbușesc decât la final, în sacul de dormit. Cred că asta fac din noi situațiile dificile în care intrăm voit. În special cele mici și plictisitoare, pe care alegem să le facem în fiecare zi. Atunci când avem impresia că nu mai putem, există mereu o rezervă interioară alimentată tocmai de fiecare disconfort anterior peste care ne-am ambiționat să trecem. Suntem mai puternici decât credem, cam asta ar fi concluzia. Altă concluzie e că voi reveni în Făgăraș. E prea frumos ca să nu-l parcurg încă o dată.

PS: Mi s-a eliberat recent un loc la turul din Insulele Feroe, în august 2024. Mai sunt pe listă cu locuri disponibile 2 excursii în Islanda și una în Spania. Găsiți calendarul complet la gonorth.ro.

Keep exploring

Paznicii vremii - articol despre munca și viața în izolare a meteorogilor de la Stația Meteo Vârful Omu.

Wilderness - peisaje din Scoția, texte de John Muir.

The North Face presents: Earthside - 4 fete, alpinism, schi, munți, aventură.

An Island Off An Island - viața pe o insulă.

YT - Arc’teryx - rap, echipament de munte și bășcălie? I’m in.

Precomandă Terra Silva

Sunt tare încântat de cum a ieșit designul. Iar cele 128 de imagini au fost alese cu multă grijă. Îmi sunt imagini foarte dragi, care au în spate experiențe frumoase, dar mai important, au o parte din propriul caracter. Dincolo de valoarea ei informativă, fotografia pe care-am făcut-o în toți ăștia 20 de ani de când m-am apucat a fost în primul rând personală. A fost mereu mânată de multă curiozitate, de o nevoie de a mă înțelege și de a-mi găsi rostul. Și după tot timpul care-a trecut, pot spune sigur că nu fotografia în sine te ajută în vreun fel să fii un om mai bun. Ci mai degrabă deschiderea către cunoaștere pe care ți-o îngăduie. Depinde după aia de tine. Mai mult, fotografia a fost unul din puținele lucruri pe care le-am primit gratuit. Așa că am tras cât am putut de tare să justific darul ăsta. Rezultatul o să-l vedeți în Terra Silva.

Vezi mai multe pagini din carte

Câteva aspecte tehnice. De data asta am ales o hârtie 100% mată (care e și mai scumpă). Va avea un alt feeling la atingere față de NORD. Mie mi-a plăcut mult mostra pe care am primit-o de la tipografie. Un alt aspect important este că voi livra cartea în 2 moduri: înfoliată, exact așa cum vine de la tipografie, apoi pusă într-o cutie de carton (de cea mai bună calitate). Sau, dacă o vreți cu semnătură, doar în cutia de carton, fără nicio altă protecție suplimentară. La NORD am desfăcut fiecare exemplar din folia originală, l-am semnat, după care l-am înfășurat în folie cu bule înainte de a-l ambala în cutia de carton. A fost un consum major de plastic pe care nu-l voi repeta. În sesiunea de checkout veți găsi un câmp unde puteți adăuga o notă legată de semnătură/ dedicație. Veți primi deci cartea semnată doar dacă specificați acest lucru, dar fără protecția suplimentară din plastic.

A fost un proiect frumos la care am muncit mult. Așa încât orice comandă mă ajută să-mi continui munca. Terra Silva e mai mult decât o carte. E suma întregii experiențe acumulate până acum, toate emoțiile, dorințele, bucuria, suferința, știți voi, a vieții de artist. :) Când am ales calea asta, știam că nu va fi ușor. Și-au fost destule momente în care îmi venea să renunț. Dar acum, când cartea asta e atât de aproape să prindă viață, sunt bucuros mai ales pentru momentele alea grele. Știu c-am trecut prin ele fiindcă m-am străduit să las locul un pic mai bun decât l-am găsit. Și despre asta-i Terra Silva.

PS: Voi posta în următoarele săptămâni pe social media (inclusiv pe story) detalii despre ce conține Terra Silva, despre cum am lucrat la ea, despre deciziile din faza de design, despre texte. Fiți pe fază.

Keep exploring

Pacing The Pacific - 4.265 km în 46 de zile. Un nou FKT (Fastest Known Time) pe Pacific Crest Trail din SUA și un documentar care merită văzut.

The 2023 Barkley Marathons Documentary - ultramaratonul ăsta e probabil cea mai dementă, mai grea și mai frumoasă competiție de alergare. S-au făcut multe documentare de-a lungul anilor despre Barkley, vi le recomand pe toate.

How This Guy Folds and Flies World Record Paper Airplanes - cele mai tari avioane din hârtie sunt făcute de domnul ăsta. Le puteți face și voi.

The global movement to restore nature's biodiversity - pe planetă ar fi loc de plantat încă pe-atâția arbori cât există deja. Însă plantatul ăsta nu e chiar atât de simplu cum pare și nici nu rezolvă problemele acute ale omenirii.

Why is biodiversity important - Chiar așa, de ce? Narat de David Attenborough.

Au fost lucruri la mine însumi pe care nu le-am înțeles pe deplin decât după ce-a apărut el. Am avut dintr-o dată de gestionat încă o relație. Una atipică de altfel, cea cu un copil. Una în care am investit foarte multe emoții și energie. Până am rămas fără nimic pentru mine. În momentele acelea de oboseală amestecate cu disperare am văzut mai clar stricăciunile, m-am recunoscut în firea tatălui meu, nestatornică și confuză. Gata să-mi iau și eu câmpii.

Mă simțeam mizerabil într-o zi, nimic nu ieșea. Și-n starea aceea m-am forțat să-l ajut să-și construiască un walkie talkie din lemn. De fapt a insistat el foarte mult să-l facem, a venit cu idei, avea și materialele pregătite - întocmai ca tata, care era priceput la orice. A fost foarte fericit când l-am terminat. Eu nu mai zic. Deși n-am mereu instrumentele și energia la îndemână, ca orice alt lucru de pe lumea asta, și căile existenței alături de un copil se-nvață. Nu sunt ca tatăl meu, așa cum nici el n-o să fie ca mine.

Cum îmi zice uneori când e supărat că nu-l las să facă chestii: Eu sunt eu. Așa-i, puștiule, și eu sunt eu. Și fiecare cu propriu-i munte de urcat. Dar uite, putem din când în când să-l urcăm împreună.

Subscribe now

Keep exploring

Alain de Botton on Love - una din cele mai amuzante și mai articulate prezentări despre relații și dragoste. Ați putea continua apoi cu Alain de Botton on Sex.

John Hopkins - Immunity - Am scris textul de mai sus pe melodia asta.

Urban Isolation - cum ar fi să te plimbi printr-un oraș gol?

To Build a Fire - animație a celebrei nuvele scrisă de Jack London.

Akira Kurosawa - Composing Movement - pentru fotografi, videografi și cinefili deopotrivă. Recomand cam toate lecțiile de pe Every Frame a Painting.

Merg pe munte de ceva timp, vă ziceam și-n ultimul număr despre siguranță. Merg și singur din când în când pe munte, ca fotograf e uneori necesar din motive practice. Dar n-am avut niciodată probleme să fiu singur, cu mine însumi. Decât poate în perioade rare de suferință acută, prin care toți trecem în viață cel puțin de câteva ori (când cineva drag moare, când o relație se întrerupe, în general când pierdem imaterialul). Cred că abilitatea asta de a fi singur cu propriile-ți gânduri - introspecția, evolutiv, una din trăsăturile cele mai complexe ale conștiinței de sine - e absolut necesară pentru o mai bună înțelegere a propriei naturi și a lumii din jur.

De-a lungul timpului, bucurându-mă de solitudine, am tot încercat să-mi ofer răspunsuri la o întrebare simplă: De ce merg pe munte? Genetic, probabil răspunsul e simplu. Suntem parte integrantă a biodiversității de pe planetă, subconștientul nostru e programat să ne facă să ne simțim parte a unui întreg mai mare decât societatea și specia din care facem parte. Deși ne comportăm fix pe dos, aparținem totuși planetei și uneori, pe vârfuri de munte sau prin păduri, ne dăm seama, fără să explicăm sentimentul, de lucrul ăsta.

Una din lecțiile de bază pe care o primește lobul frontal atunci când merg pe munte e că pentru orice lucru bun e nevoie de muncă, de efort susținut. Satisfacția de pe vârf și oboseala aceea plăcută pe care o am după ce-am ajuns acasă sunt câștigate pe merit. Însă asta s-ar putea să nu însemne mai nimic dacă n-o mut și pe alte planuri, dacă nu reușesc să fac o asociere între efort și răsplată și-n viața de zi cu zi. Am nevoie să înțeleg că orice proiect dificil consumă resurse cognitive, are nevoie de multă motivație intrinsecă, presupune adesea incertitudine și frustrare. Îndrăznesc să zic că mersul pe munte ar putea fi un antrenament bun pentru lupta asta cu slăbiciunile firii umane. Nu pentru toți, fiecare-și ia ce are nevoie de-acolo, de sus. Și momentele de respiro, de pauză de la tot, sunt cel puțin la fel de importante.

Aer tare, și-aici, dar și pe munte, va fi mereu gratuit. Dacă vreți totuși să-mi susțineți munca, o puteți face printr-o donație unică sau recurentă. Sumele strânse mă ajută să-mi continui proiectele.

Susține Aer tare cu o donație

Îmi puteți susține munca și venind la unul din tururile din 2024.

Mai urc și ca să mă simt neimportant. Pe măsură ce muntele e din ce în ce mai aproape, devin și eu din ce în ce mai mic și mai neînsemnat, un punct care se deplasează aproape imperceptibil în teren accidentat. Cu răbdare, ajung și pe-un vârf. De unde perspectiva se lărgește. Privind departe, e eliberator să știu că nu contez atât de mult pe cât mi-am închipuit, că problemele mele nu au importanța pe care le-o atribui adesea. Mă simt umil și-n același timp capăt încredere în mine. E un sentiment nobil pe care nu-l consum pe loc. Mă strădui să-l port cu mine și jos, unde-s destule forțe potrivnice. Când simt că dispare, merg din nou.

Și-n sfârșit, urc munți ca să fac fotografii. E mediul care-mi îngăduie să mă exprim și să fiu curios. Nu-mi doresc neapărat să arăt frumusețea lumii naturale, ci să am un punct de vedere personal și elocvent despre locurile pe care le vizitez și situațiile pe care le întâlnesc. Deși un demers dificil, mă strădui să filtrez fiecare imagine prin caracter. Viața se simte, așa, ca o mare aventură, când efortul creativ și cel fizic se potrivesc într-o fotografie (deși nu-i decât wishful thinking, aventura și mai mare e tot jos). Ba mai mult, potrivirea asta devine mijloc de cunoaștere prin experiențe imediate.

Totuși, lăsând introspecția la o parte, cred că mai toți mergem pe munte ca să împărtășim drumeția cu prieteni și s-avem ce rememora la bătrânețe. Calea naturii e una sigură. Dacă o parcurgeți cu oameni dragi, v-ați scos. O să vă pese mai mult și-o să fiți mai fericiți și-o să aveți mușchi la picioare și-o să râdeți ca proștii când o să vă aduceți aminte de toate prin câte ați trecut. Și-i de-ajuns.

Subscribe now

Lansez întrebarea și către voi: De ce mergeți pe munte și-n general în natură? Lăsați un comentariu la articol sau un reply dacă-l primiți pe mail. Mi-ar plăcea să aud și alte puncte de vedere.

Keep exploring

Give yourself permission to be creative - Ethan Hawke la TED despre motivele pentru care arta și creativitatea sunt absolut necesare.

Pale Blue Dot - Vă e greu? Priviți imaginea asta făcută în 1990 de sonda spațială Voyager 1 de la 6 miliarde de kilometri de Pământ.

Raw 100 | Ryan Sandes - 100 secunde de alergare prin munți.

Suilven - cu bicicleta, cu trenul, cu autobuzul, cu barca și la picior prin Scoția.

Lizzie - Fiindcă în multe sporturi se vorbește doar de performanțele băieților, mi-am propus să caut cât mai multe resurse dedicate fetelor. Aici, despre Lizzie Armanto, una din puținele fete care practică skateboardingul full-time. Un mini-doc sensibil și fain filmat.

Calendarul tururilor din 2024

Organizez în fiecare an la GoNorth câteva călătorii pentru pasionații de natură (și fotografie, dar nu neapărat) și tocmai ce-am publicat calendarul pe 2024:

🇳🇿 Noua Zeelandă | 16 - 29 martie 2024
🇳🇴 Norvegia - Romsdal | 24 mai - 1 iunie 2024
🇫🇴 Insulele Feroe | 3 - 10 august 2024
🇳🇴 Norvegia - Insulele Lofoten | 11 - 18 august 2024
🇮🇸 Islanda - interior & sud | 7 - 14 septembrie 2024
🇮🇸 Islanda - nord | 14 - 21 septembrie 2024
🇪🇸 Spania - Pirinei | 12 - 19 octombrie 2024

Numărul de participanți e oriunde între 5 și 7, iar locurile se ocupă destul de repede. Dacă cumva un tur nu are încă descrierea sau prețul afișate (fiindcă e încă în lucru), puteți să-mi scrieți și vă dau mai multe detalii.

Vezi tururile din 2024

✔️ Lanternă frontală. Unul din cazurile clasice de neglijență în ceea ce privește echipamentul este lipsa luminii pe timp de noapte. Așa că n-o uitați acasă, ba mai mult, luați încă una de rezervă. Lanternele mai noi vin inclusiv cu baterii reîncărcabile de rezervă. Au fază lungă, semnalizare, dați pe roșu în cort ca să faceți atmosferă, sunt distractive, ce să mai. Luați-o mereu la voi.

✔️ Trusă de prim-ajutor. Am deschis în toții ăștia trusa de prim-ajutor poate de 5 ori, doar pentru răni minore. Spre rușinea mea, am uitat-o însă acasă de mult mai multe ori. O trusă de prim-ajutor poate să conțină multe articole (inclusiv atele, dispozitiv pentru respirația gură la gură, pipă Guedel) care s-o facă voluminoasă și grea, de aceea e nevoie să fie adaptată tipului de activitate fără a compromite siguranța. O trusă cu minimul necesar poate conține:

• comprese sterile, feșe (inclusiv fașa elastică), leucoplast, plasturi (inclusiv de aplicat înainte pentru prevenirea bășicilor sau a bursitei la tendonul lui Ahile, una din afecțiunile comune când se poartă bocanci), mănuși de unică folosință, manual de prim-ajutor (care nu exclude prezența anterioară la un curs de prim-ajutor)

• apă oxigenată, betadină (dezinfectant/ antiseptic)

• medicamente pentru ameliorarea durerii, răceală, afecțiuni digestive, antihistaminice și epipen (în caz de șoc anafilactic, later edit: de luat doar dacă aveți indicație, din cauza stocurilor reduse din farmacii), cremă sau pudră cu antibiotic, cremă cu hidrocortizon, cremă anti-iritații

• pentru prevenirea unor situații potențial periculoase includ extra și: briceag (dacă are și forfecuță și pensetă incluse cu atât mai bine), brichetă (ca să aprinzi focul mai ușor, eventual și un material inflamabil), bandă de reparare (merge și duct tape), ac și ață, ace de siguranță

• dispozitiv pentru extragerea căpușelor (cu lasou) - l-am folosit mai des decât mi-aș fi dorit, cu penseta poate fi uneori complicat

Cel mai bine este să vă consultați cu un specialist în pregătirea trusei (nu luați de-a gata ce-am trecut eu aici) și să aveți la îndemână gentuțe de diferite dimensiuni în care să mutați articolele în funcție de tura în care mergeți (tură la cort vs. tură de alergare). Dacă vă decideți la o trusă de-a gata, va fi foarte probabil nevoie s-o completați sau să înlocuiți unele articole cu altele mai bune.

✔️ Fluier. Eu chiar cred că fiecare om de pe planeta asta are o superputere. A mea e fluieratul. Pot să fluier tare de tot, pot să fluier orice cântec pe care-l aud. De asta n-am nevoie de fluier pe munte. Voi aveți cu siguranță alte superputeri, așa că puneți în rucsac un fluier puternic (cele de la rucsacuri n-au mereu decibeli mulți). Veți fi localizați mai ușor în caz de accident.

✔️ Adăpost de urgență & folie de supraviețuire. Când am făcut prima oară creasta Făgărașului ne-a prins o furtună sub Negoiu. Ne-am retras cât am putut de repede din creastă și-am decis să stăm adăpostiți sub folia de cort până trece. Și-acum îmi aduc aminte fulgerul care s-a format fix deasupra noastră, a brăzdat cerul și-a lovit undeva mai la vale de noi. Asta așa, ca paranteză, s-aveți grijă pe ce vreme decideți să mergeți vara. După aia am investit într-un adăpost de urgență pe care-l iau doar vara, dacă sunt în grupuri sau cu familia. În folie am dormit o dată, poveste mai lungă tot din Făgăraș. M-am trezit bocnă după 15’, dar măcar mi-am făcut power nap-ul.

✔️ Jachetă impermeabilă, jachetă termică, mănuși și căciulă. Indiferent de zona în care merg sau de tipul turei, am mereu la mine hardshell-ul (cu goretex pro) și ceva termic, fie o pufoaică ușoară (sintetic dacă puteți, ca să moară mai puține gâște), fie un polar (ambele cu glugă). La fel de obligatorii sunt mănușile și căciula, iar vara șapca. Și-un buff puneți dacă aveți. Imaginați-vă doar că faceți o entorsă undeva la peste 2.000 m și sunteți nevoiți să încetiniți mult ritmul. Vă prinde noaptea, se face frig, cum ghinioanele nu vin singure, poate începe subit să plouă. Băgați în filmul ăsta și lipsa frontalei, că ziceați că mergeți la o tură scurtă de zi și n-aveți nevoie de ea…

Aer tare, și-aici, dar și pe munte, va fi mereu gratuit. Dacă vreți totuși să-mi susțineți munca, o puteți face printr-o donație unică sau recurentă. Sumele strânse mă ajută să-mi continui proiectele.

Susține Aer tare cu o donație

Îmi puteți susține munca și cumpărând un tablou cu una din imaginile mele. Aruncați o privire pe magazinul online de tablouri dacă v-am făcut curioși. Plata se face online, livrarea e gratuită în România, cu posibilitatea de retur în 30 de zile.

✔️ Mâncare extra. Poate nu mâncați prea mult pe munte, nici eu, dar dați de cineva în nevoie căreia i-ar prinde bine batonul sau sandvișul ăla de rezervă. Fiți gata oricând să săriți în ajutor. Gândiți-vă totuși și la voi, băgați în rucsac și niște electroliți (sub formă de gel, pudră sau capsule) ca să nu vă ia subit durerea de cap de la căldură sau de la efort și să evitați crampele musculare.

✔️ Filtru de apă. O tură în Retezat dedicată fotografiei acum mulți ani când prognozele nu era așa de exacte ca azi. 48h doar în cort, cred că n-a plouat vreo jumătate de oră în total. Ne-am întors pe poteci pline de apă până la genunchi și fără poze. Iar eu am primit bonus o infecție cu Giardia… Cam tot munții de la noi au izvoare cu apă curată. Dar mai pot apărea situații în care un filtru de apă, ca cele de la LifeStraw, o să vă vină în ajutor. Cu el puteți bea chiar și din lacuri. Deși nu au o utilizare la fel de largă ca filtrul, puteți apela și la tablete pentru purificarea apei.

✔️ Navigație. Adică hartă și busolă. Știu că nu prea mai sunt la modă acum, așa că instalați-vă în telefon o aplicație care să aibă hărți topografice, traseele marcate și să funcționeze offline. Acum folosesc Mapy, cu trasee din toată lumea, nu doar din România. Dar mai aveți la îndemână Munții Noștri, Osmand, Locus sau mapsme. Nu strică totuși să știți să vă orientați în teren și fără device-uri. Telefoanele se mai descarcă. Ceasurile cu gps sunt și ele o investiție bună, mai ales dacă alergați.

✔️ Comunicare. În privința telefonului nu-mi fac griji că l-ați putea uita acasă. Doar aveți nevoie de content pentru social media. Dacă faceți multe poze și clipuri, atunci o baterie externă poate fi utilă. Singurul obiect de pe listă pe care nu-l am, dar pe care intenționez să-l iau (tot zic de ani buni), este un dispozitiv de comunicare prin satelit pentru zonele fără semnal, cum e Garmin inReach. Îl recomand mai ales dacă mergeți singuri pe munte.

Articolele de mai jos nu sunt direct legate de siguranța pe munte sau pot fi opționale în funcție de tipul turei, dar eu le am mai mereu cu mine:

✔️ Ochelari de soare, cremă cu factor de protecție, balsam de buze. Pentru zilele toride la altitudine folosesc și un baselayer cu mânecă lungă și glugă. Gluga te protejează atât de soare, cât și de vânt. Iar crema să fie de tip roll-on, ca să nu rămâneți lipicioși pe mâini.

✔️ Bețe de trekking/ alergare. Dacă întâlniți pe munte oameni care nu folosesc bețe (și mai cară și rucsacuri grele), fiți siguri că sunt începători.

✔️ Spray de urs. Ursul nu atacă omul decât în situații foarte specifice și foarte rare. Să-ți fie frică, nu doar de urs, ci în general în natură, e absolut normal, să exacerbezi mental frica asta într-atât încât să nu mai mergi pe munte, e contraproductiv. Cea mai sigură cale de-a ține ursul departe este să-ți faci simțită prezența (inclusiv cu fluierul), spray-ul e folosit doar ca ultimă soluție și nu garantează o eficacitate de 100%.

✔️ Pungi zip-lock pentru organizarea lucrurilor mici, dacă cumva n-ai terminat un baton sau un sandviș și nu vrei să-ți murdărești interiorul rucsacului, pentru resturile menajere (sacii menajeri sunt la fel de necesari) sau dacă vrei să păstrezi un obiect uscat (aici merg mai bine sacii impermeabili/ dry bags).

✔️ Hârtie igienică, șervețele umede - pentru când vă întâlniți cu ursul. :) Doar să le luați cu voi după utilizare.

✔️ Bani. S-ar putea ca o retragere neplanificată din traseu să presupună un autostop sau o oprire la un chioșc dintr-un sat.

Dacă mergeți iarna în zonele înalte: colțari, piolet, cască, transceiver, sondă, lopată plus echipament specific de alpinism. Pentru mers sub limita superioară a pădurii, în zone fără risc de avalanșă, se pot folosi și mini-colțarii/ crampoanele anti-alunecare (ar trebui să existe un consens în privința denumirii ăstora).

✔️ Educația constantă. Cursuri de prim-ajutor, cursuri de alpinism și avalanșă, drumeții cu ghizi autorizați și experimentați, verificarea prognozei meteo, planificarea atentă a traseului, toate astea o să vă garanteze drumeții fără incidente. La fel de importante în ecuația siguranței pe munte sunt nutriția și condiția fizică. Un corp pregătit pentru efort va fi un corp fericit în drumeții.

Atât. La munte cu voi! 🤘

Subscribe now

Keep exploring

Moving Mountains - Japonia, vorbe de duh de la un călugăr alergător.

Moonwalk - Dean Potter nu mai e printre noi, dar clipul ăsta cu el pe highline în dreptul lunii pline e fix definiția unui om liber.

Ira Glass on the Creative Process - Despre cum la începutul oricărui demers creativ e greu și e nevoie de multă muncă. Totu-i să nu renunțăm.

Iceland - A Skier’s Journey - Dacă tot e foarte cald… Mai veche seria asta făcută de Arc’teryx, dar rămâne în continuare foarte bună.

Mustard - Mini documentare animate despre istoria unor vehicule inedite, ca Shinkansen sau Concorde. Excelent și pentru copii.

Povestea a început în 2020 cu o petiție lansată de Irina pentru protejarea pădurii de pe Cozla în urma unor tăieri. Ne-am sincronizat fericit atunci cu proiectul Asociației Parcul Natural Văcărești și-am depus propunerea noastră pentru includerea în viitoarea rețea a ariilor naturale urbane, un proiect național ce-și propune înființarea de zone naturale protejate în orașe cu rol concomitent de conservare a biodiversității, de educare și de recreere.

Ce-am refuzat eu și Irina să pricepem de la început e că noi am fost singurii din rețea care habar n-aveau ce fac. Adică foarte puțin know-how și abilități necesare unui proces atât de complex. Ca fotograf de natură, e necesar să fac o mențiune pentru toți ceilalți fotografi de natură implicați indirect în eforturi de conservare - una e atragerea atenției/ ecological awareness pe social media prin fotografii și video, colaborarea cu ong-uri de mediu etc. și alta e munca de conservare. Deși complementare, sunt două chestiuni total diferite. Am învățat asta pe propria piele.

Am primit în ultimele luni mesaje de la persoane care au dorit să susțină financiar newsletterul Aer tare (vă mulțumesc mult). Așa că am decis să pun un buton de donație pentru oricine vrea să contribuie. Donația poate fi unică sau recurentă. Poate fi plătită direct cu cardul fără a avea cont dedicat sau din contul de PayPal. Susțineți nu doar scrisul lună de lună, ci toate proiectele la care lucrez în prezent, fie că au legătură cu fotografia (cartea Terra Silva), cu alergarea (creasta Făgărașului mă așteaptă din nou în octombrie) sau cu subiectul ediției curente, crearea ariei protejate Muntele Cozla.

Susține Aer tare cu o donație

Îmi puteți susține munca și cumpărând un tablou cu una din imaginile mele. Aruncați o privire pe magazinul online de tablouri dacă v-am făcut curioși. Plata se face online, livrarea e gratuită în România, cu posibilitatea de retur în 30 de zile.

Revenind, ca să înființezi o arie naturală urbană ai nevoie de un cadru legislativ. Proiectul de lege a ariilor naturale urbane a fost depus în Parlament în 2020. A rămas însă blocat în tot acest timp. A fost apoi inițiată modificarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate prin introducerea unei categorii noi, arie naturală urbană. Însă, cel mai probabil din cauza unor interese imobiliare în orașele mari din rețea, blocajul persistă.

Aici intră în scenă actorii principali în tot filmul ăsta - Primăria Piatra Neamț și Romsilva, fiindcă pe suprafețele deținute de ei ar trebui să existe aria naturală urbană. Am avut în anii ăștia mai multe întâlniri, inclusiv cu primarul Andrei Carabelea, viceprimarul Marius Irimia și reprezentanți ai Direcției Silvice Neamț. Au fost deschiși la demersurile noastre și părea că suntem pe drumul cel bun. Însă în absența legii care ne-ar fi permis nouă să mergem înainte, ei și-au văzut de treabă…

La 1 ianuarie 2022, după ce agreasem în prealabil într-o întâlnire comună ca pădurii de pe Cozla să-i fie schimbată categoria de folosință în pădure-parc, un pas intermediar acceptabil, a intrat în vigoare pentru zona vizată un nou amenajament silvic valabil pe următorii 10 ani. Documentul ăsta prevede ce urmează să se taie și, venind prin ordin de ministru de la Ministerul Mediului, are caracter de lege. Deci Romsilva e obligată să-l pună în aplicare. Așa am aflat și noi, foarte recent și cu stupoare, că Romsilva urmează să extragă la anul 585 de arbori sau 12% din volumul total de masă lemnoasă al parcelei respective. Ei zic că nu e mult și au oferit în ultima întâlnire argumente valide, o parte explicate într-o postare pe facebook venită ca reacție la imagini publicate de partenerul nostru biolog, George. Cumva am reușit totuși să convenim că vor reevalua nevoia de a extrage arborii aflați lângă poteca turistică. Ar trebui să existe în mod normal o bandă de arbori de măcar 50 m de ambele părți ale potecii care să nu fie afectată de exploatare, eventual să se extragă doar ce e putrezit și prezintă un pericol pentru turiști, lucru de altfel invocat și de ei.

Apoi, peste asta, vine un proiect al primăriei care vizează transformarea pădurii în mai multe etape într-un fel de parc tematic. Care sună bine pe hârtie și ar putea crește interesul turistic al orașului. Prima etapă presupune amplasarea în pădure a unor figurine uriașe din lemn inspirate din basmul Harap-Alb, iar pe lângă ele, mese, bănci și coșuri de gunoi. Eu unul mi-am exprimat opoziția în discuțiile cu viceprimarul, argumentând că astfel de structuri nu rezistă în timp. Natura și intemperiile vor lucra lemnul, gradul lor de degradare va fi rapid. A fost totuși de acord să scoată din proiect coșurile de gunoi, conștient fiind de faptul că gunoiul nu va fi strâns la timp și va ajunge prin toată pădurea la orice adiere de vânt.

Una din marile probleme ale celor două demersuri, tăierile și amplasarea de structuri antropice, este că, pentru a le pune în aplicare, se va intra în pădure cu utilaje grele. Astea înseamnă drumuri noi de taf, șleauri, crengi doborâte. Pădurea vă arăta ca după război. Poteca turistică va fi și ea afectată. Vizual, o să fie coșmarul perfect pentru orice drumeț, mai ales pentru fotografi.

Muntele Cozla a fost ciopârțit sistematic de-a lungul timpului cu proiecte care s-au dovedit eșecuri (de exemplu o pârtie de schi nefuncțională). Pădurea de fag pe care încercăm s-o protejăm este practic ultimul bastion natural din mijlocul unui oraș a cărui șansă de renaștere este chiar turismul în natură. Dacă încă n-ați vizitat-o, vă recomand din suflet s-o faceți. Să pui suplimentar presiune pe acest loc e o eroare strategică. Da, trebuie întreținut, e nevoie de tăieri de conservare, de grădinărit, pădurile administrate de stat în ultima sută de ani sunt totuși un model, cu toate defectele aferente. Avem biodiversitate și păduri incluse în patrimoniul UNESCO și datorită Romsilva. Da, e nevoie de proiecte care să atragă turiștii, e șansa de supraviețuire a orașului Piatra Neamț și a întregii zone, care pe viitor nu va fi legată de vreo autostradă.

Însă e de asemenea nevoie de viziune pe termen lung și de acțiuni minim invazive. E nevoie de o arie naturală protejată pe Cozla pentru a educa oamenii. În loc de statuia lui Gerilă, poți face un centru de vizitare, poți face poteci tematice, chiar și din acelea suspendate, care să parcurgă coronamentul, loc în care oamenii nu prea au acces, poți instrui publicul despre biodiversitate și conservare. Poți să le povestești oamenilor despre faptul că pe Cozla există un sit fosilifer în care s-au găsit specii unice în lume. Poți fi un model de oraș cu adevărat verde și sustenabil, asta e de fapt oportunitatea pe care autoritățile ar putea-o rata. O arie protejată amenajată corect poate aduce pe termen lung considerabil mai mulți bani la bugetul local. Făcută în colaborare cu Romsilva, cu oamenii care cunosc în cele mai mici detalii pădurea, poate deveni un model de succes și invidia tuturor orașelor din România.

Nu e totul pierdut, să știți. Deși am eșuat acum, lupta continuă și trebuie dusă în aceeași tabără cu autoritățile și cu întreaga comunitate. Dacă pui în tabăra adversă factorii de decizie, ai pierdut din start. Recunosc că la început n-am avut destulă experiență și viziune, am ratat să spunem multe lucruri și să coordonăm mai eficient părțile interesate. Iar anii ăștia care au trecut au însemnat pentru mine alte priorități. Cu un copil încă mic, cu eforturi de a acoperi pierderile cauzate de pandemie (tururile îmi aduc mare parte din bani), energia și emoțiile investite se termină și ele la un moment dat. Mai ales când după 3 ani, simți că o iei practic de la zero. Și ca să fiu sincer cu voi, munca de conservare nu-mi place. Prefer fotografia și să alerg prin păduri, nu “să salvez” planeta de specia din care, nu mereu cu mândrie, fac parte. N-am intrat pe venting, sunt doar vulnerabil. :) Însă e responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem ceva. Orice. Orice bine în folosul naturii sau în folosul unei bune părți din societate care e defavorizată, contează. Aud prea des expresia “nu avem noi puterea schimbăm lucrurile, suntem prea mici“. Ba da, chiar le putem schimba. Dacă doi fotografi amărâți și-au făcut curaj să se pună la masă cu primari și directori, deși aproape că habar nu aveau despre ce-i vorba, înseamnă totuși că fiecare dintre noi e capabil de a acționa din altruism, pentru un bine comun. Nu credeam nici eu asta, până m-a împins nevoia. Adică am fost prea frustrat și prea furios că nimeni nu făcea nimic.

Pădurea de pe Cozla, care apropo, a fost plantată acum mai bine de o sută de ani, va supraviețui oricărei intervenții. Iar Piatra Neamț a fost pus deja pe harta orașelor care-și doresc arii naturale urbane. Turismul în natură și ecologia nu mai sunt termeni de prin cărți, sunt deja realități în care generațiile următoare cresc. Ce-am constatat în acești 3 ani de când am început proiectul este că până și cei mai refractari oameni înțeleg că avem nevoie de natură, că nu putem exista pur și simplu în afara ei. Fie că vom eșua sau nu, unele lucruri bune nu mai pot fi schimbate.

Subscribe now

Keep exploring

Microsculpture - The Insect Photography of Levon Biss - insecte în cel mai mic detaliu. N-am mai văzut până la proiectul ăsta un proces de fotografiere mai complex și mai satisfăcător la final.

Animated Knots - vreți să învățați să faceți noduri? Ăsta-i locul.

Where Dreams Go To Die - Gary Robbins and The Barkley Marathons - documentar despre cam ce presupune să participi la unul din cele mai grele (și mai inedite) maratoane montane din lume.

Hania Rani - F Major - Islanda, pian, dans, one-take.

Douglas Tompkins: Wild Legacy - despre fondatorul North Face și eforturile de conservare în Patagonia. Recent a apărut un documentar mai lung despre subiect, Wild Life, realizat de Chai Vasarhely și Jimmy Chin (Free Solo).

Crescând în anii ‘90 și 2000 într-un oraș mic de provincie, Piatra Neamț, am fost obișnuit cu aerul curat și un număr relativ mic de mașini. Acum, mi se pare de-a dreptul absurd cum orașele din România, oriunde ai merge, sunt sufocate de trafic. Aproape toată lumea are măcar o mașină și alege să o folosească chiar și pe distanțe scurte. Însă cuiva născut la 20 de ani după mine, aglomerația urbană și poluarea ar putea să i se pară acceptabile pentru simplul fapt că nu știe cum era înainte.

Privind și la partea pozitivă, când am început fotografia, informația nu era la fel răspândită și accesibilă ca acum. În plus, progresul în fotografie era dictat într-o proporție mai mare de finanțe. Mi-au trebuit cel puțin 5 ani să mă dumiresc cum stau lucrurile și ce vreau de fapt de la imaginile pe care le făceam, să încep practic să-mi construiesc un portofoliu. Astăzi, cu disciplină și motivație, firește, în 5 ani orice fotograf poate să atingă un nivel calitativ al imaginilor egal cu munca pe care-am depus-o eu în aproape 20. Ceea ce e fantastic. Există în România o bază într-atât de solidă încât nivelul de referință să fie mult mai sus decât când am ținut eu prima oară un aparat în mână. Deși aici trebuie făcută o precizare: cum arta e direct legată de caracter, progresul rapid nu înseamnă întotdeauna imagini personale și reprezentative pentru omul din spatele aparatului. Tehnica și șmecheriile se prind repede, expresia personală a unei imagini e o provocare pe termen lung.

Subscribe now

Raportându-ne la condițiile de mediu actual, suntem mai tentanți să credem că lucrurile au stat tot timpul așa. Sindromul schimbării nivelului de referință e cel mai des utilizat pentru a explica percepția noastră despre pierderea biodiversității la nivel planetar și cum uităm de-a lungul generațiilor cât de bogată a fost în trecut natura. O mică parte dintre noi își dă seama de datoria pe care o lăsăm, dar pe măsură ce generațiile se succed, și nivelul de acceptare a degradării naturii e posibil să fie mai mare. Într-un fel, “uităm” fără măcar să fi știut. Iar asta, în cazul exemplului de mai sus, poate fi foarte periculos.

O soluție simplă există însă. Să ne cunoaștem trecutul și să ne informăm constant despre felul în care funcționează lumea pune prezentul într-un context mai complet și cred că ne face mai puțin indiferenți. Și mai normali. Ori asta poate să țină nivelurile de referință sus mai mult timp. Iar dacă ne referim strict la natură, să stăm mai mult pe-afară, pe munți și prin păduri, cu siguranță ajută. Fiindcă dacă iubim, atunci vom fi în stare și să oferim protecție. În plus, dăm un exemplu bun generațiilor viitoare. Cred că aș putea să-i explic în cuvinte puștiului meu preșcolar despre cât de important este să protejăm natura 2 zile încontinuu. Creierul lui poznaș va compila “bla bla bla“ și va trece mai departe. Însă dacă-l duc cu cortul, se prinde imediat.

Keep exploring

James - Moving On - n-ai zice că doar cu sfoară și stop-motion poți stârni așa emoții.

Arctique - fotograful de wildlife Vincent Munier lucrând la unul din cele mai importante proiecte ale sale.

Find yourself outside - un minut de trekking, camping și timp cu prietenii în natură.

Old-Growth Forests vs. Second-Growth Plantations - nicăieri n-am văzut mai bine diferențele. E motivul pentru care plantațiilor li se mai zice și deșerturi verzi. Plantarea copacilor are utilitatea ei, dar eforturile ar trebui direcționate mai mult către protecția pădurilor pe care le avem deja.

Why We Run - reflecții despre alergare.

Așa că m-am pus pe citit cărți și studii despre arbori, cu intenția să rezum în câteva intervenții scrise istoria lor și de ce sunt esențiali pentru supraviețuirea noastră și a întregii biodiversități de pe planetă. Mai palpitant oricum decât viața unui fotograf de natură, cu siguranță. Concluzia pe care am tras-o până în punctul ăsta e că arborii sunt foarte ciudați și diferiți, aproape ca niște extratereștri. Inclusiv creierele noastre, specie aflată în vârful piramidei evolutive, au probleme în a defini corect arborii în timp și spațiu. De multe ori îi percepem ca obiecte, trecând indiferenți pe lângă ei, stând la o masă sau pe un scaun făcute din lemn. Alteori, cum e în pădurile noastre seculare de fag, devenim mult mai conștienți de faptul că sunt vii și că au abilitatea asta uimitoare de a susține viața multor altor specii de plante și animale.

Arborii există pe planetă de aproape 400 milioane de ani, durată care le-a permis să evolueze foarte ingenios față de noi, oamenii moderni, care avem în jur de 200-300 mii de ani - abia ce “ne-am trezit”. În tot timpul ăsta, arborii și-au descentralizat funcțiile biologice, inclusiv sistemul vascular, fapt care le permite să trăiască chiar dacă o parte a lor moare. Apoi, fiindcă-și păstrează echivalentul celulelor noastre stem pe tot parcursul vieții, arborii nu se opresc din crescut. Ba mai mult, devin mai eficienți în a stoca carbon pe măsură ce înaintează în vârstă. Teoretic, un arbore este nemuritor. Însă condițiile exterioare de mediu - vreme, insecte, competiție pentru lumină, etc. - îi scurtează viața. Chiar și așa, cel mai longeviv organism unic de pe planetă este un exemplar de Pinus longaeva din California, care ajunge la puțin peste 4.850 de ani. Interesant faptul că în Americi există o varietate mult mai mare de specii de arbori (printre ei, cei vârstnici, cei mai înalți) care are o legătură directă cu dispoziția nord-sud a lanțurilor muntoase. Asta le-a permis arborilor să migreze spre sud în timpul glaciațiunilor, în timp ce dispoziția est-vest a munților din Europa a fost o barieră care a dus la dispariția multor specii.

Una din trăsăturile definitorii ale arborilor este reziliența, definită ca abilitatea de adaptare la condițiile de mediu. Fiindcă sunt statici, arborii au evoluat cu un grad foarte mare de flexibilitate. Doar așa au reușit să supraviețuiască și să prospere într-un mediu care s-a modificat constant - la o scară temporală mult mai mare, care nu are vreo legătură cu timpul uman. Revenind la noi, una din cele mai mari erori evolutive ale speciei umane, în special a omului modern, este faptul că ne-am perceput de la începuturi separați de natură. Ori asta a dictat o nevoie de control a mediului înconjurător, în opoziție totală cu modul de funcționare al arborilor. Ne-am desprins încet-încet de interconectivitatea oricărui ecosistem, tratând natura ca un cumul de resurse necesare supraviețuirii. Este și asta o formă de reziliență, dar oare ne va asigura un timp pe planetă la fel de lung ca al arborilor?

Omenirea este capabilă de lucruri extraordinare, iar viitorul tehnologic ne va oferi în continuare răspunsuri. Însă trebuie să recunoaștem că suntem din multe puncte de vedere încă primitivi. Și mai avem nevoie să ne dăm seama că evoluția noastră pe termen scurt, dacă nu vrem să facem implozie, trebuie să se bazeze mult mai mult pe ajutor și reciprocitate, atât între noi ca indivizi, cât și între noi, ca specie, și natură. Din ce în ce mai multă inteligență emoțională transmisă de la o generație la alta și peste alte câteva sute de mii de ani, selecția naturală va crea o nouă specie de om incapabil să facă rău. SF, știu.

Voi anunța aici când Terra Silva e gata de comandat. Ca format, va fi identică cu prima, NORD. Mi-am dorit încă de la început să-mi rezum portofoliul într-o colecție de cărți, fiecare cu propriu-i spirit, dar similare în design.

Subscribe now

Keep exploring

De citit, de văzut, de ascultat, de testat.

Electrical experiments with plants that count and communicate - un Ted Talk cu experimente, nu doar povești, despre cum plantele (mișcătoare în cazul ăsta) te pot ajuta să înțelegi mai bine cum funcționează creierul și sistemul nervos.

Melting Sea Ice Pushes Walruses to the Brink - probabil n-ați mai văzut atâtea animale la un loc.

Why all life on Earth depends on trees - articol National Geographic scris de Suzanne Simard, una din cercetătoarele care au studiat mai în amănunt relația simbiotică dintre miceliu și arbori.

Sum - dormi 30 de ani, stai pe vasul de toaletă 5 luni, îți tai unghiiile 6 zile, 27 de ore ai dureri, 1 minut ești în cădere liberă.

A healthy economy should be designed to thrive, not grow - economiile de astăzi sunt concepute să crească la nesfârșit. Doar că nevoile omenirii nu-s nici pe departe împlinite și distribuite - sărăcia e în continuare una din problemele noastre majore. Iar planeta nu are resurse infinite - deja utilizăm 1,6 Pământuri, ceea ce înseamnă că vom lăsa o datorie grea generațiilor viitoare. Kate Raworth propune un nou model.

Eu și fratele meu suntem primii din familie care am mers la facultate datorită eforturilor depuse de o mamă singură. Asta mi-a permis mie să descopăr fotografia, să călătoresc în Norvegia, să-mi dau mai târziu demisia, să organizez apoi tururi și să fac poze norocoase deasupra Cercului Polar. Copilăria n-a fost neapărat grea, dar au existat lipsuri - n-am avut bicicletă, cablu, tv color, mergeam la școală îmbrăcat cu aceleași haine aproape în fiecare zi, nu am fost niciodată dat la sporturi sau trimis în tabere, n-aveam bani de buzunar, nu călătoream, etc. A fost un context care, de nevoie, m-a ambiționat. Privind înapoi, am fost în mijlocul unei combinații norocoase de factori, inclusiv lipsurile, fără de care n-aș fi fost în punctul în care mă aflu acum.

Malcom Gladwell descrie conceptul avantajului cumulativ în cartea Outliers, ideea fiind că oamenii cu un statut social ridicat (profesional, financiar, personal, cum s-ar zice, oameni împliniți) nu au succes plecând de la nimic. Există într-o majoritate covârșitoare de cazuri circumstanțe sociale care determină apariția oportunităților, care mai apoi, întocmai ca un bulgăre de zăpadă, se transformă în oportunități și mai mari. Dacă mama n-ar fi depus efortul de a mă trimite la facultate, nu aș fi perceput vreodată fotografia ca pe un mijloc de a-mi câștiga existența și de a oferi ceva lumii, poate nici n-aș fi descoperit-o. Familiile din care provenim, felul în care suntem educați, câtă dragoste și grijă primim în timpul copilăriei de la părinți, chiar trăsături culturale sau traume colective sunt factori care condiționează succesul și asupra cărora nu avem control.

Dacă citești textul ăsta și nu te doare nimic, înseamnă că ești o persoană norocoasă. Ai un telefon sau un laptop, ai destulă educație încât să înțelegi termenii, ai ce mânca și un acoperiș deasupra capului. Poate chiar îți permiți să pleci în excursii. Deși sunt destule variabile în afara controlului nostru, suntem într-atât de norocoși, spre deosebire de o bună parte a populației planetei, încât să avem parte de oportunități al căror efect se cumulează în timp. E drept, mai contează și ce facem cu ce ni se oferă, iar aici intervin calități ca disciplina, perseverența, onestitatea.

De asemenea, cred că-i important să definim succesul în termeni rezonabili, care se bazează mai mult pe valori și mai puțin pe aspecte materiale. Nu zic că n-aș vrea să am mai mulți bani, aș avea o grijă în minus, dar în același timp sunt privilegiat să am o pădure aproape de casă. O familie. Proiecte care-mi îngăduie să fiu creativ. Oricare dintre noi avem lucruri pentru care putem fi recunoscători. Iar dacă simțim că ne părăsește norocul, să fim ceva mai blânzi cu noi înșine, nu depinde întotdeauna de noi. După care să ne punem pe treabă.

Subscribe now

Keep exploring

De citit, de văzut, de ascultat, de testat.

The High Route | The North Face - 2 fete parcurg într-o combinație de alpinism și trail-running una din cele mai sălbatice zone din SUA.

The Last Ski Maker in Scotland - schiuri hand-made prin peisaje scoțiene.

Discovering the World’s Largest Pine Tree - undeva în California, un domn în vârstă e pasionat de arborii înalți.

He’s One of the Best Mountain Climbers Ever | National Geographic - scurt interviu cu Reinhold Messner despre aventură.

Ten Meter Tower - oameni obișnuiți sunt plătiți ca să sară în apă de la 10 metri. Reacțiile sunt pe cât de umane, pe atât de amuzante.

Jim Whittaker, primul american care a urcat Everestul, zice așa: If you’re not living on the edge, you’re taking up too much space.

Mințile noastre funcționează pe un mod automat prin simplificarea și generalizarea reprezentării realității - cam cum utilizează un calculator algoritmii. Facem asta cu ajutorul unui concept propus de psihologul Frederic Bartlett - schemele, adică tipare de gândire cu ajutorul cărora triem informația, cu precădere în procesul de acumulare de cunoștințe noi. Nu avem nevoie să reținem toate detaliile, așa că creierul simplifică reprezentarea unui obiect pe baza a ceea ce știm deja despre obiectul respectiv. Recunoaștem instant o mașină pe stradă sau o bancnotă din portofel, dar dacă ar fi să le descriem în cel mai mic detaliu, ne-ar fi aproape imposibil. Datorită schemelor, creierul nostru e mult mai eficient în a acumula informația importantă pentru noi. Mai mult, așa ne formăm opinii despre cum funcționează lumea, uneori chiar alterând realitatea obiectivă.

Schemele influențează inclusiv percepția de sine (self-schema). Fiecare avem propria poveste pe care ne-o spunem în cap și care adesea dictează tipare comportamentale. Cum ar veni, suntem ceea ce ne spunem și credem că suntem. Majoritatea schemelor sunt inofensive, dar există scheme, dobândite încă din copilărie, care ne limitează.

Fotografia și cam orice alt domeniu creativ pun la îndoială schemele de gândire. Învățăm copiind, ne dezvoltăm un stil propriu, apoi îl îmbunătățim constant. Așa funcționează creativitatea, lucrezi cu ceva ce știi destul de bine și-i aduci modificări treptate, prin acumulare de informație nouă și experiment, până când se transformă. Cum a fost și cu poza cu florile, de mai sus. Asta se poate aplica cu orice schemă de gândire limitativă. Acum ceva ani, deși făceam constant mișcare, mi se părea de neconceput să alerg distanțe lungi. Acum cred că-i una din cele mai grozave chestii. Sunt sigur că toți avem povești de genul ăsta, în care nu credeam că putem fi în stare de un lucru anume. Apoi, la un moment dat, a avut loc o interacțiune (o discuție, o carte citită, un film văzut, o problemă de sănătate, etc.) care ne-a contestat o schemă. Prin introducerea unor obiceiuri în rutina zilnică, am început încet și conștient să modificăm schema respectivă în favoarea noastră.

Identitatea are nevoie să se modifice constant. Asta fiindcă avem cu toții aspirații - vă confirmă Maslow că așa e. Iar aspirațiile sunt ancorate în imaginație. Ori schemele de gândire au legătură cu felul în care percepem realitatea și cu memoria. Dacă nu modificăm schema care ne limitează, nu se întâmplă mare lucru nici în viața de zi cu zi. Așa cum creativitatea e un concept fluid, iar munca noastră nu se termină propriu-zis niciodată, așa și schemele trebuie ajustate pentru ca identitatea să evolueze.

În definitiv, e important să știm că în subconștient avem aceste tipare prin care dăm lumii sens, întocmai ca o inteligență artificială, și că o parte din ele ne limitează potențialul. Merită efortul de a le schimba doar în măsura în care ne dorim să îndreptăm lentila curiozității, care ne ghidează adesea prin viață, către noi înșine. Doar și AI-ul învață, nu? (Nu mai e chiar mult până va atinge singularitatea. Să vezi atunci distracție).

Subscribe now

Keep exploring

De citit, de văzut, de ascultat, de testat.

Just do it - cum n-am fost niciodată convins de speakerii motivaționali, apelez la umor când nu mai am chef să lucrez.

Intensity vs Consistency - dar recunosc că ar fi frumos să fie mai mulți speakeri ca Simon Sinek.

A (trail) love story - când dragostea-i legată de pasiunea pentru natură și alergare. Billy Yang face documentare foarte mișto despre alergători.

Jane Goodall on sustainability - nu-i așa că Jane Goodall e cea mai frumoasă persoană de pe pământul ăsta? O mică parte din mine și-a pierdut speranța că mai putem face ceva pentru planetă, așa că am nevoie s-o aud vorbind cât mai des.

Where do ideas come from? - Îmi vin idei, inclusiv pentru poze, citind sau ascultând oameni. Amestesc cu ce știu deja și iese, sper, ceva nou.

Eliud Kipchoge, cel mai rapid om din istorie pe distanța de 42km, zice așa: No human is limited.

Din fericire, știința evoluează rapid în ultima vreme și deja ne poate zice în detaliu ce putem face pentru o calitate a vieții îmbunătățită pe termen lung. Ce e și mai fain e că știința a devenit accesibilă, de la cărți până la youtube sau documentare. E practic la modă și sper să fie pentru mult timp de-acum încolo. Din tot ce-am cules în ultimii ani, eu unul am rămas cu 5 factori care condiționează o viață de calitate. Aplic metodele în măsura capacității mele de a le înțelege (adică mă educ constant) și în funcție de nevoile perioadei din viață actuale. Mă strădui să le includ în cotidian în pași minusculi, astfel încât să creez cât mai puțină forță de respingere. Creierul are abilitatea asta parșivă de-a ne feri de lucrurile grele, așa că trebuie cumva păcălit. Le las mai jos în speranța că citiți degeaba despre ele, fiindcă deja le aplicați.

1. Nutriție. E probabil subiectul cel mai dezbătut pe internet. După pisici, evident. Indiferent de obiceiurile culinare, sunt deja răs-demonstrate câteva lucruri. Zahărul și alcoolul sunt, în general, de evitat. E ok să mâncăm mai multe legume, eventual proaspete. Și fibre. Dacă ne-oprim din mâncat cu măcar 3-4h înainte de culcare, luând în felul ăsta o pauză de măcar 12h până la următoarea masă (post/ fasting intermitent), e deja excelent. Și-orice-am băga în noi, să fie în porții mici și cu ingrediente de calitate.
Pas minuscul de încercat: oprește-te din mâncat la 20:00 o dată pe săptămână.

2. Mișcare. Am fost slab de când mă știu. Deși credeam că am destulă forță raportat la greutatea corporală, sporturi ca alergarea mi-au arătat, prin accidentări, cât de imobil și de asimetric sunt. Și de fapt câtă forță încă mai am nevoie să acumulez. Forța, mobilitatea, stabilitatea și postura sunt 4 componente majore care susțin mișcarea de orice natură, fie că mergem, fie că ridicăm sacoșe cu dulciuri în supermarket. Premiza de la care am plecat până de curând a fost că dacă ies afară și mă mișc - merg, alerg, pedalez - o să-mi fie bine. Acum gândesc puțin diferit. Dacă vreau să pot să fac activitățile de mai sus pe termen lung, am nevoie să fac exerciții de forță, mobilitate, stabilitate și postură. Pentru care nu-ți trebuie abonament la sală, pentru multe din ele, nici măcar de echipament.
Pas minuscul de încercat: fă 10 genuflexiuni o dată pe săptămână. Dacă alergi și nu știi de unde să începi, încearcă setul ăsta de 15 minute.

3. Odihnă și recuperare. Baza sunt cele minim 7 ore de somn ca să funcționăm normal. Apoi fără alcool (5h), mâncare (3h) și ecrane (1h) înainte de culcare sunt lucruri de luat în calcul pentru o calitate sporită a somnului. Recuperarea presupune, exact ca-n sport, perioade de repaus. Nu concedii, ci perioade de repaus zilnic. Repaus de la muncă, repaus de la social media, repaus de la ecrane, repaus de la conversații intense, repaus de la familie și prieteni. Timp neproductiv în care ne plimbăm, privim pe geam, citim, bem un ceai, ascultăm muzică sau orice altceva care ne relaxează. Asta a fost provocarea mea majoră în ultimii ani, un somn bun. Am probat toate protocoalele peste care am dat, dar încă mai am de lucru.
Pas minuscul de încercat: Nu lua telefonul în pat înainte de culcare o dată pe săptămână.

Tur Islanda 9 - 16 septembrie 2023, ultimele locuri

Singurele locuri disponibile, 4 la număr, la tururile pe care le voi ține anul acesta sunt la excursia din sudul Islandei. Combin o vizită de o zi în interiorul Islandei, la Landmannalaugar, cu cele mai frumoase obiective de pe coasta sudică. Vom vizita și obiective turistice cunoscute, dar vă promit că vom merge și în locuri în care nu ajung turiști. Cazările sunt din cele mai bune, nu am făcut niciodată rabat la calitate, reușind în același timp să obțin mereu reduceri pentru a ține prețul final cât mai jos. Orice participant la tururile trecute vă poate confirma asta, mă strădui să pun mereu pe primul loc calitatea serviciilor oferite.

Vezi descrierea completă a turului →

4. Minte. Subiectul minții e, firește, foarte complex. Iar soluțiile multiple. Adevărul e că majoritatea avem de trecut praguri mentale, de la copilărie traumatică până la stres cotidian. N-am cunoscut încă pe nimeni care să nu aibă măcar o provocare de felul ăsta. Sănătatea mintală e adesea un subiect tabu în cultura noastră, dar am remarcat că preocuparea e per total în creștere. Primul lucru pe care l-aș recomanda oricui: citește despre minte, încearcă să înțelegi, atât psihologic, cât și neurologic, ce se întâmplă în capul tău. Dacă niște concepte de bază ca automatismul gândurilor sau mecanismele de coping nu sunt înțelese, sunt șanse mari să treci prin viață fără să te cunoști pe tine vreodată. Însă o înțelegere, chiar și de bază, a minții, te poate face un om mai prezent în propria existență.
Pas minuscul de încercat: Întreabă-te o dată pe săptămână “Cum mă simt azi?” Și-apoi respiră adânc de 3 ori.

5. Conexiuni - oamenii și natura. Am fost dintotdeauna introvertit. Apucându-mă de tururi, am fost forțat de împrejurări să mă deschid mai mult. Mi-a prins tare bine și m-am schimbat foarte mult în ultimii ani. Sunt încă introvertit și profit de beneficiile pe care mi le aduce în fiecare zi, dar am nevoie de oameni mai mult ca oricând. Uneori doar să fiu ascultat, înțeles, fără să fiu judecat sau sfătuit. E de-ajuns.
Pun în același context și nevoia de a petrece timp în natură. Problema pe care am remarcat-o adesea în comunitate e romanțarea legăturii dintre noi și natură. Aparent, pe munte se rezolvă toate probleme și se primesc toate răspunsurile. De fapt ce ni se întâmplă este că luăm pauză, e vorba de acel repaus de la partea cu odihna. De departe cel mai frumos repaus. Și că ne ocupăm mintea cu mai puține gânduri, intrăm, în majoritatea activităților, într-un fel de pseudo-mod de supraviețuire - când ești preocupat, de exemplu, să-ți fie cald, nu te mai gândești la proiectul neterminat de la job. Dar când revenim acasă, lucrurile sunt neschimbate, cu excepția poate a faptului că avem ceva mai multă limpezime să le rezolvăm. Cred că fiecare om își alege la un moment dat o cale prin care se definește. Eu am ales acum 20 de ani calea naturii. I-am permis să-mi dicteze pasiunile, meseria, prieteniile, deciziile importante. Dar mi-am dat seama la un moment dat că nu-s Thoreau spărgând lemne pe malul lacului Walden, că am ales concomitent să trăiesc printre oameni și să mă conformez regulilor societății. Să nu fug în pădure de probleme. Și-apoi, bucuria timpului petrecut într-o pădure nu e deplină dacă nu bifăm măcar câte-un pic din primele 4 puncte.
Pas minuscul de încercat: În orice discuție, alege să asculți. Cei mai mulți dintre noi nu căutăm sfaturi, doar înțelegere. “Îmi pare rău” e adesea suficient.

Acum, din moment ce citiți Aer tare, nu mă îndoiesc că știți deja despre lucrurile astea. Dar pot să pun pariu că nu le facem pe toate cu disciplină și consecvență. De aia-i important să ne amintim constant că încă mai avem de lucru. La urma urmei, cine nu vrea să fie mai liniștit, mai sănătos și per total mai relevant pentru sine și pentru ceilalți (o minte ocupată și cu scop e o minte fericită)? Altă cale decât ce-am rezumat mai sus nu văd. Dacă totuși ați găsit-o, să-mi ziceți și mie, vă rog.

Și-apoi, nici nu trebuie să le facem pe toate în fiecare zi, nici măcar în fiecare săptămână. Obiceiurile bune se construiesc în timp și trebuie să avem răbdare cu noi și să ne acordăm îngăduință.

Subscribe now

Keep exploring

De citit, de văzut, de ascultat, de testat.

Denali - un fotograf și câinele lui. De fapt, e povestea foarte sensibilă a unui cățel, aflat la finalul vieții, despre prietenul lui fotograf.

The Weight of Mountains - geologia și viața munților pe fundal de peisaje islandeze.

JP Auclair Street Segment - schiul poate fi foarte creativ când te dai prin oraș.

Guy Tal - More than a Rock - o carte cu eseuri despre creativitate în fotografie, o recomand oricui intenționează să exprime prin imagini și altceva decât subiectul în sine (sper că toată lumea). Cu GUYTAL35 aveți 35% reducere pe situl editurii. Asta fiindcă m-am lungit cu articolul principal și am omis secțiunea Photo tip. Las totuși ceva despre care-am zis în detaliu în story-ul ăsta: încercați să includeți maxim 3 elemente în cadru. Atât. Ia vedeți, vă iese?

Rich Roll podcast (youtube, spotify sau oriunde ascultați podcasturi) - Partea cea mai bună la interviurile lui Rich e că invită de la aventurieri și sportivi până la medici și profesori universitari. De la fiecare poți învăța ceva. Alex Honnold, Gabor Maté, James Clear, Kilian Jornet, Chris Burkard, Courtney Dauwalter (și mulți alții), e câte-un pic pentru fiecare.

Alain de Botton zice așa: Have a good enough year / S-aveți un an îndeajuns de bun.