Avem călătoritul în gene încă de-acum 80.000 de ani, când am părăsit Africa, începând astfel marea migrație a speciei noastre. Am colonizat mai întâi Asia, Papua Noua Guinee și Australia, apoi am intrat în Europa și-ntr-un final am pășit în Americi. Aparent, suntem făcuți să ne plimbăm.

Ceva mai aproape de timpurile prezente, mi-a plăcut de mic să aflu ce e dincolo de granița blocului, a străzii, a cartierului sau a dealului la poalele căruia am crescut. Atâta doar că mama, la fel ca aproape toată generația ei, oamenii trăiți sub semnul traumei colective a comunismului, era și încă este, fricoasă. Frica asta de necunoscut, de faptul că oricând și oriunde ți se poate întâmpla ceva rău, ne-a fost transmisă și nouă, milenialilor și generațiilor următoare. E-aproape ca o boală ereditară, care se pune cu toată greutatea asupra deciziilor pe care luăm în viață. Și-acum zâmbesc când îmi aduc aminte ce mi-a zis mama când am plecat cu bicicletele în Islanda, pentru o lună și jumătate, acum 8 ani: “E cea mai proastă veste pe care mi-ai dat-o tot anul.” Asta după ce tocmai lăsasem în urmă locul de muncă sigur și-mi începeam traiul de freelancer…

Islanda s-a simțit, nu doar din cauza celor 6 săptămâni petrecute pe drum, ca o aventură. Aventurile, spre deosebire de călătorii, au două ingrediente în plus: incertitudinea - nu știi sigur dacă poți să duci provocarea la capăt - și gradul de expunere - dificultatea traseului sau a zonei parcurse, depărtarea de civilizație, dacă ești singur sau nu. În general, riscul perceput al unei aventuri e mai mare. Asta nu înseamnă că o să-ți pierzi viața sau o mână. Dificultatea aventurii TREBUIE adaptată nivelului de experiență și de pregătire fizică și mentală pentru a rămâne mereu în marja de siguranță.

Și mai aproape de prezent, anul trecut am parcurs creasta Făgărașului în puțin peste 24h. A fost una din experiențele în care, deși pregătit fizic și cu experiența anterioară a traseului, m-am simțit vulnerabil. Nu știam dacă o s-o termin, asta după ce am renunțat la jumătatea traseului cu un an înainte. Dar mergând pe munte de multă vreme și având o relație bună cu alergarea și deplasarea pe teren accidentat, am fost sigur pe mine. Chiar dacă nu aș fi terminat-o. A ajutat și faptul că am mai parcurs creasta de 3 ori înainte, știu ce am de făcut dacă nu pot să duc planul la final, am echipamentul corespunzător, știu să mă orientez dacă pierd poteca, știu să evaluez riscul în funcție de pregătirea mea fizică și de condițiile din teren. Marja de siguranță e respectată. Pe de altă parte, dacă m-ai pune să fac trasee de alpinism sau să urc văi de abrupt, nu m-aș simți în siguranță decât dacă aș merge cu cineva mult mai experimentat decât mine.

Subscribe now

Ar mai fi ceva: orice aventură presupune disconfort, mental, fizic sau amândouă. Aș zice că incertitudinea și gradul de expunere sunt mai mari când conducem pe șosele din România decât atunci când practicăm cam orice activitate în natură. Însă să mergi toată noaptea de unul singur prin pădure e ceva mai inconfortabil decât condusul. Mai ales când trezești câinii de la o stână a cărei distanță de potecă n-o poți aprecia din cauza întunericului. Disconfortul și pulsul cresc subit.

Aventurile iau multe forme, unele de-a dreptul banale. Pentru mine, ca părinte, e o aventură infinit mai mare să cresc un copil decât să plec departe pe bicicletă. Nu e zi în care să nu fiu pus față în față cu propriile defecte. Aventurile nu te fac un om mai grozav. Dar, pe lângă amintirile frumoase, îți oferă încredere în sine. E o consecință neintenționată pe care poți s-o muți cu succes în viața de zi cu zi. Să-ți fie mai puțin teamă de viitor sau de deciziile importante. N-ai stat niciodată cu cortul? N-ai mers niciodată la frontală sau solo? Nu te-ai cățărat? N-ai schiat? N-ai alergat? N-ai mers cu bicicleta prin pădure? N-ai mers iarna în natură? Cursuri există, oameni cu mai multă experiență decât tine, de asemenea. Aventura, dincolo de formele diverse pe care le poate lua, poate fi o valoare de bază. Un principiu după care te poți ghida. Fără incertitudine, risc și disconfort devine mai greu să te dezvolți.

Primii oameni au plecat din Africa fiindcă n-au avut încotro. Habar n-aveau dacă o să treacă sau nu de următoarea zi. Acum, ca să fiu sincer, mai bine rămâneau în treaba lor. Spiritul de explorator al omului ne-a adus într-o situație, hai să-i zicem… delicată. Poate că tot explorarea o să ne scoată din ea. Ce vreau să zic este că acum n-avem nicio scuză să pășim câte puțin în afara sferei noastre de cunoaștere și să avem un pic mai mult curaj.

25% discount la toate tablourile

Odată cu noua versiune a sitului Go North, am relansat și magazinul de tablouri. 100 de imagini din portofoliul personal, gata de agățat pe perete. Le puteți comanda până la final de an cu o reducere de 25% folosind codul NORD25 la checkout. Dacă vreți să susțineți munca artiștilor locali și afacerile mici, luați în calcul și ideea asta de cadou. Livrare gratuită în România, 3 dimensiuni și 3 opțiuni de înrămare: passepartout, ramă sau canvas.

Vezi colecția de tablouri →

Photo tip: A dovedi vs. a exprima

Sfaturi de bun-simț pentru fotografii mai creative

În ziua de azi, social media e cam singurul loc în care ne arătăm imaginile. Foarte puțini dintre noi publică material tipărit sau organizează expoziții. Problema e că platformele astea sunt de-așa natură construite încât utilizatorul devine în timp produsul. Ați văzut poate The Social Dilemma, știți la ce mă refer. Dependență, opinii biased, ancorate în prejudecăți sau preferințe personale, alterarea imaginii de sine și tot așa. Fiecare postare e ca și cum am intra într-un concurs, în care presiunea algoritmului și-a tuturor privirilor convertite, sau nu, în like-uri, apasă. Trebuie să dovedim că și noi contăm. Ori atitudinea asta, mai mult sau mai puțin impusă de arhitectura platformei, creează o tensiune opozabilă nevoii de a ne exprima. Nu e propriu-zis rea, doar că pe termen lung, la fel cum face social media cu noi, ne modifică percepția asupra actului creativ. Ajungem, în parte, să creem ca să demonstrăm (orice și oricui) și să ne alimentăm vanitatea.

La polul opus, puterea expresiei care rezultă din actul creativ stă în a converti în formă vizuală parte din caracter, ceea ce ne distinge și ce ne interesează despre lume. Și-apoi din umanitatea noastră, a tuturor. E o consecință directă a curiozității și a dorinței noastre de explorare, că tot vorbeam mai sus de asta, calități care nu se supun conformismului din social media. E una din libertățile pe care le avem. Și, poate nu în cazul tuturor, motivul pentru care ne-am apucat de fotografie.

Nevoia de a dovedi și aceea de a exprima nu pot exista una fără alta. Devine obligatoriu atunci să ne dăm seama de tensiune când apare și să acordăm mereu mai multă atenție expresiei. Ca om care-și câștigă existența din imagini, sunt nevoit să-mi dovedesc abilitățile pe social media. De aceea, am foarte des impresia că navighez prin ape tulburi în relația cu creativitatea (aparent și cu social media, că mă tot întreb de ce nu-s pe influență încă). Am ajuns totuși cu timpul să detectez diferențele, adesea subtile, între a dovedi prin imagini și a exprima prin imagini. Să pun la lucru fiecare din cele două forțe când și unde e nevoie de ele. Dacă-s pe teren sau dacă lucrez la următoarea carte, creez din plăcere și curiozitate, creez pentru mine. Dacă public imaginile, mă strădui să dovedesc mai mult relevanța lor și să mă comport cu integritate și recunoștință față de actul creativ. Nu zic că iese mereu, dar e absolut necesar să-mi reamintesc că nu eu-s ăla important.

Keep exploring

De citit, de văzut, de ascultat, de testat.

Transamericana - documentar făcut de Salomon despre Rickey Gates și a sa traversare a Statelor Unite în alergare, de la Atlantic până la Pacific, adică 6.000 km în 5 luni. O poveste foarte frumoasă despre cum acceptăm incertitudinea. Și ce aventură!

Mind Over Mountain - 3 fete parcurg 120 km pe schiuri în munții Canadei, pe o rută cu grad mare de expunere. Patagonia nu dezamăgește când vine vorba de documentare. Filmările sunt excelente, eforturile depuse de echipa de filmare/ persoana care le-a însoțit… monumentale.

A very short guide to Union Glacier Camp - film scurt despre cum merg treburile în Antarctica, într-una din cele mai izolate tabere de pe planetă. Amuzant și montat în stilul lui Wes Anderson.

Project PI | Photographing Iceland by bike - dacă tot v-am povestit de Islanda… film scurt de amator, de la autorul acestui newsletter, despre călătoria de 6 săptămâni pe biciclete. O să readuc pe site povestea la suprafață într-un nou format. Anunț când e gata.

Microaventurile, explicate - Alastair Humphreys e creatorul acestui concept și îl explică pe înțelesul tuturor. Acum chiar nu mai aveți nicio scuză să nu vă aventurați.

A mai trecut unul. Trageți concluziile, fiți recunoscători și puneți-vă în calendarul de la anul măcar o aventură. Și lăsați-o mai moale cu sarmalele și alcoolul de sărbători. Aveți nevoie de minte limpede și corp fit pentru ce urmează.

Aer tare

Aer tare #2 - E timpul pentru aventură