Aer tare #21 - În ce relații suntem cu natura?
Despre condiționări evolutive și de ce, fie că vrem sau nu, suntem atrași de natură.
Înainte de povești, să vă zic pe scurt că am publicat mare parte din tururile pe care le organizez în 2026 pe gonorth.ro:
🇵🇹 Madeira | 21 - 27 februarie 2026
🇦🇷 Patagonia | 4 - 21 aprilie 2026
🇫🇴 Insulele Feroe | 1 - 8 august 2026
🇳🇴 Insulele Lofoten | 9 - 16 august 2026
🇳🇿 Noua Zeelandă | 14 nov - 1 dec 2026
O să zâmbiți probabil la gândul că-n ziua de astăzi suntem așa de îndepărtați de la teoriile evolutiv-năstrușnice pe care urmează să vi le prezint. Ați zice că natura bagă mai degrabă frica-n noi. Și-i adevărat. Fiindcă în doar câteva sute de ani, nevoia oamenilor de a fi aproape de mediul natural a fost blocată de condiționări noi, de o redefinire a siguranței și a apartenenței. Însă nu a dispărut complet niciodată.
Nevoia asta există fiindcă specia noastră a evoluat bine-mersi prin păduri, ulterior și pajiști, ecosisteme care ne sugerează până-n ziua de astăzi posibilitatea de-a găsi hrană și adăpost. Sunetele păsărilor (se pare că toate cântecele lor, de pe toată planeta, își au originea în Australia - crikey, mate), ale insectelor, mișcarea vântului printre crengi, aerul curat și plin de aromele plantelor, fractalii (procesăm ușor formele recurente din natură), toate astea oferă o stimulare blândă a creierului care-i foarte diferită de hiperstimularea urbană și tehnologică. Cu toții suntem capabili de vigilența relaxată (mai pe scurt, prezență) moștenită de la strămoșii noștri. (Și ce loc mai bun s-o practicăm decât luând în brațe un copac. Am făcut asta o dată cu un prieten în timp ce, fără să ne dăm seama din prima, o fată a trecut în alergare pe lângă noi. Am rămas amândoi lipiți fiecare de copacul lui până ce alergătoarea a dispărut din raza vizuală. Am renunțat între timp la obiceiul ăsta. Mai zic că ne-a și salutat?)
Cercetând încă un pic, membrii speciei noastre care se descurcau mai bine să-și procure hrana, au supraviețuit și au perpetuat. E o trăsătură care s-a păstrat firav pe amprenta genetică și care a dat naștere unei ipoteze, biophilia, care zice că oamenii au o tendință înnăscută de a se apropia de natură și-n special de partea ei vie, de ființe - pentru faptul că le susține supraviețuirea. Suntem deci programați biologic de mama-natură să ne simțim bine în prezența ei. Vrem sau nu, noi oamenii, aparținem naturii.
Deși acum suntem mai degrabă în vizită, căutăm senzația de libertate, avem nevoie să evadăm, chiar să venerăm (când suntem pe munte, totu-i uau). Astea sunt mecanisme utile pentru mințile noastre de a compensa sau de a evita - toți avem probleme, așa că ne luăm o pauză dând fuga prin munți, un lucru absolut firesc. Sau pur și simplu avem instinctul reconectării, la un nivel mult mai superficial decât înaintașii noștri, la un mediu care ne-a fost odată casă.
Eu am și-o teorie despre cum ne putem îmbunătăți relația cu natura, inclusiv o grijă mai mare față de ea. Acum 100.000 de ani, oamenii erau vânători-culegători și trăiau în grupuri restrânse, de 20-30 de indivizi. Relațiile dintre ei erau foarte apropiate și se pare că aveau multă grijă unii de ceilalți, în primul rând fiindcă supraviețuirea necesita cooperare. Acum, deși trăim în comunități mai mari, acestea au mai puțină coeziune. Ne-am îndepărtat fizic și nu mai avem aceeași grijă pentru semenii noștri. Eu cred că dacă suntem mai buni cu oamenii din jur, dacă ne punem mai des în serviciul celorlalți fără să cerem ceva în schimb, atunci e posibil, ca măcar o parte dintre noi, să apelăm mai ușor condiționările evolutive pozitive. Adică, de exemplu, să vrem să petrecem mai mult timp prin păduri. Gata, cam atât cu supozițiile. Vară frumoasă în continuare și să ne vedem sănătoși pe poteci!
PS: Din lipsă de inspirație sau de timp care s-a dus către alte proiecte, am rărit frecvența newsletter-ului. Dar vă promit că nu renunț. Mă apuc din nou de îmbrățișat arbori dacă mai am întârzieri mari.
Keep exploring
The Guardian - How to Capture a Polar Bear - monitorizarea urșilor polari din Svalbard presupune să știi să tragi cu pușca dintr-un elicopter în zbor.
Când ai lup, pădurea crește - documentar de Mihai Dragolea și Anca Iosif despre importanța lupilor pentru biodiversitate, dar și pentru noi, oamenii.
Transylvania may hold the secret to a long and happy life - voi ați vizitat satul Crăciunel din Harghita? Articol National Geographic despre proprietatea colectivă (közbirtokosság) din comunitățile secuiești din Transilvania.
The Finisher: Jasmin Paris and the Barkley Marathons - documentar despre singura femeie care a terminat ceea ce e considerat cel mai greu ultramaraton montan din lume.
The Mirage: Timothy Olson's Race Against Time - Pacific Crest Trail din SUA are 4.265 km și-n fiecare an sunt oameni care încearcă s-o parcurgă cât mai repede. Recordul actual este de 46 zile 12h 50’.
Imi place expresia "vigilenta relaxata", nu gasisem inca un termen potrivit pentru starea asta 🙂.