Aer tare #8 - Mai merită să protejăm natura?
Aer tare #8 - Mai merită să protejăm natura?
Cum am eșuat în salvarea unei păduri. Dar și de ce nu renunțăm încă.
Se fac 3 ani de când am început un proiect mult peste abilitățile mele - protejarea pădurii de pe Muntele Cozla din Piatra Neamț, orașul meu natal. Sau, mă rog, încercarea de a o proteja. Am decis să scriu un pic mai pe larg despre asta, fiindcă în punctul ăsta, ca om a cărui viață e legată de natură, simt că am eșuat. Le mulțumesc totuși colegilor Irina, alături de care am demarat proiectul și am înființat Asociația Walden, și lui George, biologul și partenerul nostru de încredere.
Povestea a început în 2020 cu o petiție lansată de Irina pentru protejarea pădurii de pe Cozla în urma unor tăieri. Ne-am sincronizat fericit atunci cu proiectul Asociației Parcul Natural Văcărești și-am depus propunerea noastră pentru includerea în viitoarea rețea a ariilor naturale urbane, un proiect național ce-și propune înființarea de zone naturale protejate în orașe cu rol concomitent de conservare a biodiversității, de educare și de recreere.
Ce-am refuzat eu și Irina să pricepem de la început e că noi am fost singurii din rețea care habar n-aveau ce fac. Adică foarte puțin know-how și abilități necesare unui proces atât de complex. Ca fotograf de natură, e necesar să fac o mențiune pentru toți ceilalți fotografi de natură implicați indirect în eforturi de conservare - una e atragerea atenției/ ecological awareness pe social media prin fotografii și video, colaborarea cu ong-uri de mediu etc. și alta e munca de conservare. Deși complementare, sunt două chestiuni total diferite. Am învățat asta pe propria piele.
Am primit în ultimele luni mesaje de la persoane care au dorit să susțină financiar newsletterul Aer tare (vă mulțumesc mult). Așa că am decis să pun un buton de donație pentru oricine vrea să contribuie. Donația poate fi unică sau recurentă. Poate fi plătită direct cu cardul fără a avea cont dedicat sau din contul de PayPal. Susțineți nu doar scrisul lună de lună, ci toate proiectele la care lucrez în prezent, fie că au legătură cu fotografia (cartea Terra Silva), cu alergarea (creasta Făgărașului mă așteaptă din nou în octombrie) sau cu subiectul ediției curente, crearea ariei protejate Muntele Cozla.
Îmi puteți susține munca și cumpărând un tablou cu una din imaginile mele. Aruncați o privire pe magazinul online de tablouri dacă v-am făcut curioși. Plata se face online, livrarea e gratuită în România, cu posibilitatea de retur în 30 de zile.
Revenind, ca să înființezi o arie naturală urbană ai nevoie de un cadru legislativ. Proiectul de lege a ariilor naturale urbane a fost depus în Parlament în 2020. A rămas însă blocat în tot acest timp. A fost apoi inițiată modificarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate prin introducerea unei categorii noi, arie naturală urbană. Însă, cel mai probabil din cauza unor interese imobiliare în orașele mari din rețea, blocajul persistă.
Aici intră în scenă actorii principali în tot filmul ăsta - Primăria Piatra Neamț și Romsilva, fiindcă pe suprafețele deținute de ei ar trebui să existe aria naturală urbană. Am avut în anii ăștia mai multe întâlniri, inclusiv cu primarul Andrei Carabelea, viceprimarul Marius Irimia și reprezentanți ai Direcției Silvice Neamț. Au fost deschiși la demersurile noastre și părea că suntem pe drumul cel bun. Însă în absența legii care ne-ar fi permis nouă să mergem înainte, ei și-au văzut de treabă…
La 1 ianuarie 2022, după ce agreasem în prealabil într-o întâlnire comună ca pădurii de pe Cozla să-i fie schimbată categoria de folosință în pădure-parc, un pas intermediar acceptabil, a intrat în vigoare pentru zona vizată un nou amenajament silvic valabil pe următorii 10 ani. Documentul ăsta prevede ce urmează să se taie și, venind prin ordin de ministru de la Ministerul Mediului, are caracter de lege. Deci Romsilva e obligată să-l pună în aplicare. Așa am aflat și noi, foarte recent și cu stupoare, că Romsilva urmează să extragă la anul 585 de arbori sau 12% din volumul total de masă lemnoasă al parcelei respective. Ei zic că nu e mult și au oferit în ultima întâlnire argumente valide, o parte explicate într-o postare pe facebook venită ca reacție la imagini publicate de partenerul nostru biolog, George. Cumva am reușit totuși să convenim că vor reevalua nevoia de a extrage arborii aflați lângă poteca turistică. Ar trebui să existe în mod normal o bandă de arbori de măcar 50 m de ambele părți ale potecii care să nu fie afectată de exploatare, eventual să se extragă doar ce e putrezit și prezintă un pericol pentru turiști, lucru de altfel invocat și de ei.
Apoi, peste asta, vine un proiect al primăriei care vizează transformarea pădurii în mai multe etape într-un fel de parc tematic. Care sună bine pe hârtie și ar putea crește interesul turistic al orașului. Prima etapă presupune amplasarea în pădure a unor figurine uriașe din lemn inspirate din basmul Harap-Alb, iar pe lângă ele, mese, bănci și coșuri de gunoi. Eu unul mi-am exprimat opoziția în discuțiile cu viceprimarul, argumentând că astfel de structuri nu rezistă în timp. Natura și intemperiile vor lucra lemnul, gradul lor de degradare va fi rapid. A fost totuși de acord să scoată din proiect coșurile de gunoi, conștient fiind de faptul că gunoiul nu va fi strâns la timp și va ajunge prin toată pădurea la orice adiere de vânt.
Una din marile probleme ale celor două demersuri, tăierile și amplasarea de structuri antropice, este că, pentru a le pune în aplicare, se va intra în pădure cu utilaje grele. Astea înseamnă drumuri noi de taf, șleauri, crengi doborâte. Pădurea vă arăta ca după război. Poteca turistică va fi și ea afectată. Vizual, o să fie coșmarul perfect pentru orice drumeț, mai ales pentru fotografi.
Muntele Cozla a fost ciopârțit sistematic de-a lungul timpului cu proiecte care s-au dovedit eșecuri (de exemplu o pârtie de schi nefuncțională). Pădurea de fag pe care încercăm s-o protejăm este practic ultimul bastion natural din mijlocul unui oraș a cărui șansă de renaștere este chiar turismul în natură. Dacă încă n-ați vizitat-o, vă recomand din suflet s-o faceți. Să pui suplimentar presiune pe acest loc e o eroare strategică. Da, trebuie întreținut, e nevoie de tăieri de conservare, de grădinărit, pădurile administrate de stat în ultima sută de ani sunt totuși un model, cu toate defectele aferente. Avem biodiversitate și păduri incluse în patrimoniul UNESCO și datorită Romsilva. Da, e nevoie de proiecte care să atragă turiștii, e șansa de supraviețuire a orașului Piatra Neamț și a întregii zone, care pe viitor nu va fi legată de vreo autostradă.
Însă e de asemenea nevoie de viziune pe termen lung și de acțiuni minim invazive. E nevoie de o arie naturală protejată pe Cozla pentru a educa oamenii. În loc de statuia lui Gerilă, poți face un centru de vizitare, poți face poteci tematice, chiar și din acelea suspendate, care să parcurgă coronamentul, loc în care oamenii nu prea au acces, poți instrui publicul despre biodiversitate și conservare. Poți să le povestești oamenilor despre faptul că pe Cozla există un sit fosilifer în care s-au găsit specii unice în lume. Poți fi un model de oraș cu adevărat verde și sustenabil, asta e de fapt oportunitatea pe care autoritățile ar putea-o rata. O arie protejată amenajată corect poate aduce pe termen lung considerabil mai mulți bani la bugetul local. Făcută în colaborare cu Romsilva, cu oamenii care cunosc în cele mai mici detalii pădurea, poate deveni un model de succes și invidia tuturor orașelor din România.
Nu e totul pierdut, să știți. Deși am eșuat acum, lupta continuă și trebuie dusă în aceeași tabără cu autoritățile și cu întreaga comunitate. Dacă pui în tabăra adversă factorii de decizie, ai pierdut din start. Recunosc că la început n-am avut destulă experiență și viziune, am ratat să spunem multe lucruri și să coordonăm mai eficient părțile interesate. Iar anii ăștia care au trecut au însemnat pentru mine alte priorități. Cu un copil încă mic, cu eforturi de a acoperi pierderile cauzate de pandemie (tururile îmi aduc mare parte din bani), energia și emoțiile investite se termină și ele la un moment dat. Mai ales când după 3 ani, simți că o iei practic de la zero. Și ca să fiu sincer cu voi, munca de conservare nu-mi place. Prefer fotografia și să alerg prin păduri, nu “să salvez” planeta de specia din care, nu mereu cu mândrie, fac parte. N-am intrat pe venting, sunt doar vulnerabil. :) Însă e responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem ceva. Orice. Orice bine în folosul naturii sau în folosul unei bune părți din societate care e defavorizată, contează. Aud prea des expresia “nu avem noi puterea schimbăm lucrurile, suntem prea mici“. Ba da, chiar le putem schimba. Dacă doi fotografi amărâți și-au făcut curaj să se pună la masă cu primari și directori, deși aproape că habar nu aveau despre ce-i vorba, înseamnă totuși că fiecare dintre noi e capabil de a acționa din altruism, pentru un bine comun. Nu credeam nici eu asta, până m-a împins nevoia. Adică am fost prea frustrat și prea furios că nimeni nu făcea nimic.
Pădurea de pe Cozla, care apropo, a fost plantată acum mai bine de o sută de ani, va supraviețui oricărei intervenții. Iar Piatra Neamț a fost pus deja pe harta orașelor care-și doresc arii naturale urbane. Turismul în natură și ecologia nu mai sunt termeni de prin cărți, sunt deja realități în care generațiile următoare cresc. Ce-am constatat în acești 3 ani de când am început proiectul este că până și cei mai refractari oameni înțeleg că avem nevoie de natură, că nu putem exista pur și simplu în afara ei. Fie că vom eșua sau nu, unele lucruri bune nu mai pot fi schimbate.
Keep exploring
Microsculpture - The Insect Photography of Levon Biss - insecte în cel mai mic detaliu. N-am mai văzut până la proiectul ăsta un proces de fotografiere mai complex și mai satisfăcător la final.
Animated Knots - vreți să învățați să faceți noduri? Ăsta-i locul.
Where Dreams Go To Die - Gary Robbins and The Barkley Marathons - documentar despre cam ce presupune să participi la unul din cele mai grele (și mai inedite) maratoane montane din lume.
Hania Rani - F Major - Islanda, pian, dans, one-take.
Douglas Tompkins: Wild Legacy - despre fondatorul North Face și eforturile de conservare în Patagonia. Recent a apărut un documentar mai lung despre subiect, Wild Life, realizat de Chai Vasarhely și Jimmy Chin (Free Solo).
Ma bucur ca faci lucrurile astea si ca atragi atentia asupra lor. Pe mine toata treaba asta ma duce cu gandul la educatie, cumva simt ca acolo ar fi fundatia pentru un viitor echilibrat cu oameni si natura. Asta si pentru ca acolo vad ca as putea sa contribui.
Eu și mulți alții ar trebui să-ți mulțumim măcar pentru efort. Nu-mi pot decât imagina cât e de greu și, din păcate, nu poți face asta singur. Nu îmi dau seama în ce măsură sunt conștienți cei care locuiesc încă în Piatra sau de ce nu protestează și ei, la nivel local (nu mă refer doar la partenerii tăi, ci la toți cei care ar vrea ca pădurea să rămână așa cum e). Succes mai departe, orice cale vei alege!
Ideea cu figurinele plasate prin pădure e horror, cum naiba au mai venit și cu asta?