Aer tare #7 - Nu suntem chiar normali
Cum sindromul schimbării nivelului de referință ne influențează normalitatea
În cartea O viață pe planeta noastră scrisă de Jonnie Hughes și David Attenborough, pe care îl știți cu siguranță din documentarele despre natură produse de BBC, am dat peste sindromul schimbării nivelului de referință. Este un concept menționat în special în ecologie și conservare, dar are aplicabilitate generală și se referă la tendința de schimbare în timp a ceea ce ni se pare normal, fie de la o generație la alta, fie de-a lungul vieții.
Crescând în anii ‘90 și 2000 într-un oraș mic de provincie, Piatra Neamț, am fost obișnuit cu aerul curat și un număr relativ mic de mașini. Acum, mi se pare de-a dreptul absurd cum orașele din România, oriunde ai merge, sunt sufocate de trafic. Aproape toată lumea are măcar o mașină și alege să o folosească chiar și pe distanțe scurte. Însă cuiva născut la 20 de ani după mine, aglomerația urbană și poluarea ar putea să i se pară acceptabile pentru simplul fapt că nu știe cum era înainte.
Privind și la partea pozitivă, când am început fotografia, informația nu era la fel răspândită și accesibilă ca acum. În plus, progresul în fotografie era dictat într-o proporție mai mare de finanțe. Mi-au trebuit cel puțin 5 ani să mă dumiresc cum stau lucrurile și ce vreau de fapt de la imaginile pe care le făceam, să încep practic să-mi construiesc un portofoliu. Astăzi, cu disciplină și motivație, firește, în 5 ani orice fotograf poate să atingă un nivel calitativ al imaginilor egal cu munca pe care-am depus-o eu în aproape 20. Ceea ce e fantastic. Există în România o bază într-atât de solidă încât nivelul de referință să fie mult mai sus decât când am ținut eu prima oară un aparat în mână. Deși aici trebuie făcută o precizare: cum arta e direct legată de caracter, progresul rapid nu înseamnă întotdeauna imagini personale și reprezentative pentru omul din spatele aparatului. Tehnica și șmecheriile se prind repede, expresia personală a unei imagini e o provocare pe termen lung.
Raportându-ne la condițiile de mediu actual, suntem mai tentanți să credem că lucrurile au stat tot timpul așa. Sindromul schimbării nivelului de referință e cel mai des utilizat pentru a explica percepția noastră despre pierderea biodiversității la nivel planetar și cum uităm de-a lungul generațiilor cât de bogată a fost în trecut natura. O mică parte dintre noi își dă seama de datoria pe care o lăsăm, dar pe măsură ce generațiile se succed, și nivelul de acceptare a degradării naturii e posibil să fie mai mare. Într-un fel, “uităm” fără măcar să fi știut. Iar asta, în cazul exemplului de mai sus, poate fi foarte periculos.
O soluție simplă există însă. Să ne cunoaștem trecutul și să ne informăm constant despre felul în care funcționează lumea pune prezentul într-un context mai complet și cred că ne face mai puțin indiferenți. Și mai normali. Ori asta poate să țină nivelurile de referință sus mai mult timp. Iar dacă ne referim strict la natură, să stăm mai mult pe-afară, pe munți și prin păduri, cu siguranță ajută. Fiindcă dacă iubim, atunci vom fi în stare și să oferim protecție. În plus, dăm un exemplu bun generațiilor viitoare. Cred că aș putea să-i explic în cuvinte puștiului meu preșcolar despre cât de important este să protejăm natura 2 zile încontinuu. Creierul lui poznaș va compila “bla bla bla“ și va trece mai departe. Însă dacă-l duc cu cortul, se prinde imediat.
Keep exploring
James - Moving On - n-ai zice că doar cu sfoară și stop-motion poți stârni așa emoții.
Arctique - fotograful de wildlife Vincent Munier lucrând la unul din cele mai importante proiecte ale sale.
Find yourself outside - un minut de trekking, camping și timp cu prietenii în natură.
Old-Growth Forests vs. Second-Growth Plantations - nicăieri n-am văzut mai bine diferențele. E motivul pentru care plantațiilor li se mai zice și deșerturi verzi. Plantarea copacilor are utilitatea ei, dar eforturile ar trebui direcționate mai mult către protecția pădurilor pe care le avem deja.
Why We Run - reflecții despre alergare.