Aer tare #10 - De ce merg pe munte
Ca să pot privi departe și-ncă câteva motive.
Deci îmi place-așa de mult să merg pe munte, că mai aveam un pic și ratam să trimit newsletter-ul luna asta…
Merg pe munte de ceva timp, vă ziceam și-n ultimul număr despre siguranță. Merg și singur din când în când pe munte, ca fotograf e uneori necesar din motive practice. Dar n-am avut niciodată probleme să fiu singur, cu mine însumi. Decât poate în perioade rare de suferință acută, prin care toți trecem în viață cel puțin de câteva ori (când cineva drag moare, când o relație se întrerupe, în general când pierdem imaterialul). Cred că abilitatea asta de a fi singur cu propriile-ți gânduri - introspecția, evolutiv, una din trăsăturile cele mai complexe ale conștiinței de sine - e absolut necesară pentru o mai bună înțelegere a propriei naturi și a lumii din jur.
De-a lungul timpului, bucurându-mă de solitudine, am tot încercat să-mi ofer răspunsuri la o întrebare simplă: De ce merg pe munte? Genetic, probabil răspunsul e simplu. Suntem parte integrantă a biodiversității de pe planetă, subconștientul nostru e programat să ne facă să ne simțim parte a unui întreg mai mare decât societatea și specia din care facem parte. Deși ne comportăm fix pe dos, aparținem totuși planetei și uneori, pe vârfuri de munte sau prin păduri, ne dăm seama, fără să explicăm sentimentul, de lucrul ăsta.
Una din lecțiile de bază pe care o primește lobul frontal atunci când merg pe munte e că pentru orice lucru bun e nevoie de muncă, de efort susținut. Satisfacția de pe vârf și oboseala aceea plăcută pe care o am după ce-am ajuns acasă sunt câștigate pe merit. Însă asta s-ar putea să nu însemne mai nimic dacă n-o mut și pe alte planuri, dacă nu reușesc să fac o asociere între efort și răsplată și-n viața de zi cu zi. Am nevoie să înțeleg că orice proiect dificil consumă resurse cognitive, are nevoie de multă motivație intrinsecă, presupune adesea incertitudine și frustrare. Îndrăznesc să zic că mersul pe munte ar putea fi un antrenament bun pentru lupta asta cu slăbiciunile firii umane. Nu pentru toți, fiecare-și ia ce are nevoie de-acolo, de sus. Și momentele de respiro, de pauză de la tot, sunt cel puțin la fel de importante.
Aer tare, și-aici, dar și pe munte, va fi mereu gratuit. Dacă vreți totuși să-mi susțineți munca, o puteți face printr-o donație unică sau recurentă. Sumele strânse mă ajută să-mi continui proiectele.
Îmi puteți susține munca și venind la unul din tururile din 2024.
Mai urc și ca să mă simt neimportant. Pe măsură ce muntele e din ce în ce mai aproape, devin și eu din ce în ce mai mic și mai neînsemnat, un punct care se deplasează aproape imperceptibil în teren accidentat. Cu răbdare, ajung și pe-un vârf. De unde perspectiva se lărgește. Privind departe, e eliberator să știu că nu contez atât de mult pe cât mi-am închipuit, că problemele mele nu au importanța pe care le-o atribui adesea. Mă simt umil și-n același timp capăt încredere în mine. E un sentiment nobil pe care nu-l consum pe loc. Mă strădui să-l port cu mine și jos, unde-s destule forțe potrivnice. Când simt că dispare, merg din nou.
Și-n sfârșit, urc munți ca să fac fotografii. E mediul care-mi îngăduie să mă exprim și să fiu curios. Nu-mi doresc neapărat să arăt frumusețea lumii naturale, ci să am un punct de vedere personal și elocvent despre locurile pe care le vizitez și situațiile pe care le întâlnesc. Deși un demers dificil, mă strădui să filtrez fiecare imagine prin caracter. Viața se simte, așa, ca o mare aventură, când efortul creativ și cel fizic se potrivesc într-o fotografie (deși nu-i decât wishful thinking, aventura și mai mare e tot jos). Ba mai mult, potrivirea asta devine mijloc de cunoaștere prin experiențe imediate.
Totuși, lăsând introspecția la o parte, cred că mai toți mergem pe munte ca să împărtășim drumeția cu prieteni și s-avem ce rememora la bătrânețe. Calea naturii e una sigură. Dacă o parcurgeți cu oameni dragi, v-ați scos. O să vă pese mai mult și-o să fiți mai fericiți și-o să aveți mușchi la picioare și-o să râdeți ca proștii când o să vă aduceți aminte de toate prin câte ați trecut. Și-i de-ajuns.
Lansez întrebarea și către voi: De ce mergeți pe munte și-n general în natură? Lăsați un comentariu la articol sau un reply dacă-l primiți pe mail. Mi-ar plăcea să aud și alte puncte de vedere.
Keep exploring
Give yourself permission to be creative - Ethan Hawke la TED despre motivele pentru care arta și creativitatea sunt absolut necesare.
Pale Blue Dot - Vă e greu? Priviți imaginea asta făcută în 1990 de sonda spațială Voyager 1 de la 6 miliarde de kilometri de Pământ.
Raw 100 | Ryan Sandes - 100 secunde de alergare prin munți.
Suilven - cu bicicleta, cu trenul, cu autobuzul, cu barca și la picior prin Scoția.
Lizzie - Fiindcă în multe sporturi se vorbește doar de performanțele băieților, mi-am propus să caut cât mai multe resurse dedicate fetelor. Aici, despre Lizzie Armanto, una din puținele fete care practică skateboardingul full-time. Un mini-doc sensibil și fain filmat.
La mulți ani la înălțime! Cu nițcaiva întârziere, că altfel n-avea farmec :))