Aer tare #14 - Dacă tot am ales greul
Mi-am trecut zilele acestea în revistă, probabil mai ca tot omul la final de an, lucrurile pentru care sunt recunoscător. Am terminat primul meu ultramaraton într-o competiție oficială. Am cunoscut oameni noi, o bună parte în tururile GoNorth, și-am întreținut, chiar și de la distanță, prieteniile vechi. Am supraviețuit vieții de familie, navigând de multe ori cu greu prin incertitudinea financiară a vieții de freelancer. Am împlinit un an cu newsletterul acesta. Am făcut în continuare, deși mai puțin, fotografii. Am lansat (de parcă aș fi trimis-o în spațiu) o carte, Terra Silva, proiect care mi-a pus serios la încercare latura creativă. Am continuat demersurile de înființare a unei arii protejate. Am petrecut timp prin munți și prin păduri, aflându-mă uneori la limita anduranței fizice și mentale.
Cum am ieșit din toate astea? Recunoscător, dar nu împlinit. Mai puternic, dar obosit. Având în cele din urmă o viață pe care mi-am construit-o singur, cu libertatea de a-mi petrece timpul așa cum vreau, dar totuși, la finalul fiecărei zile, o viață grea. Poate că mă păcălesc când asociez greutatea realizării unui lucru cu ideea de fericire. Ca adult, am crezut mereu, și cred în continuare, că merit ceva doar dacă muncesc, doar dacă depun un efort considerabil, că doar așa pot să îmi acord respect de sine. Însă nu m-am gândit că de asta mă simt uneori foarte neputincios, încărcat de anxietate, adesea absent din partea aceea a vieții care nu presupune zbatere. Că s-ar putea să cer prea mult de la mine. Așa că, tot în 2023, am învățat să reinterpretez greul. Cum ar fi: să-mi cer scuze imediat dacă ridic vocea și-mi pierd răbdarea acasă, așa aplanez și sentimentul de vinovăție și-l dau mai repede uitării. Să dorm sau să iau o pauză dacă sunt obosit, dar să nu uit că mi-am promis o disciplină a exercițiului fizic care-mi garantează capacitatea pe termen lung de-a mă mișca-n natură. Să-mi aduc aminte că-s doar un om și e normal s-o dau în bară frecvent (îmi tot repet o vorbă-n cap - So human of me). Că tot greul pe care l-am ales cu bună știință e responsabilitatea mea. Și-atunci ar fi bine să-l abordez mai des prin filtrele curiozității și recunoștinței. Care, firește, aduc după ele bucuria. Aici mă-ntorc la momentele din Făgăraș, în care am trăit probabil cel mai mare paradox de anul acesta: deși treceam printr-o disperare, nu doar mentală, ci și fizică, eram bucuros că am avut determinarea să mă pun în situația asta. Și-n sfârșit, că nu obiectivele și dezideratele, că nu vârfurile urcate sau experiențele la care merită să dau share sunt importante. Ci rutina fiecărei zile în care aleg nu doar să fac lucruri grele, dar mai ales în care aleg să gândesc și să vorbesc în termeni optimiști.
În 2024 voi vizita Noua Zeelandă, Norvegia, Insulele Feroe, Islanda și Spania. Încă mai am câteva locuri libere dacă vă vreți să mă însoțiți. Pentru cei care nu știți încă, organizez în fiecare an câteva tururi pentru pasionații de natură, munte și, dar nu neapărat, de fotografie. Călătorii ușoare, în grupuri mici și-n care stăm mult pe-afară. Detalii și înscrieri la gonorth.ro.
Keep exploring
The Devil's Gorge: Mapping No Man's Land in the Himalayas - cred că-i prima oară, după mulți ani, când nu-mi vine a crede că există așa ceva pe planeta noastră.
Spirit of the Forest - despre munca celor de la Conservation Carpathia, alături de care am lucrat și eu anul acesta.
Domnul Dan, explorator și nu prea - încă un articol excelent de la scena9.
The last places on Earth to see truly dark starry nights - știați că există așa-numita lumină zodiacală?
FIRSTS | The North Face - cum am ocazia, cum pun un documentar despre alergare.